Când vine iarna în România

Prognoza meteo ANM pentru luna decembrie se încadrează în aria climatologică, deci precipitațiile nu vor lipsi. Când temperaturile vor scădea, precipitațiile pot lua forma zăpezii, în special în zonele montane. Prin urmare, este de așteptat să apară straturi de zăpadă, mai ales în aceste regiuni.

„Din punct de vedere al precipitațiilor, atât la noi în țară cât și în cea mai mare parte a Europei, decembrie pare a fi o lună care să se încadreze în aria climatologică, deci precipitațiile nu vor lipsi, dar nici nu există un semnal al unor zone cu un excedent de luat în seamă.

Dacă vor apărea acele prime perioade cu temperaturi mai scăzute, sigur că precipitațiile vor deveni și ele solide și vom avea primele perioade cu strat. Mai ales în zona de munte, este de așteptat să apară straturi de zăpadă”, a spus directorul ANM, Florinela Georgescu.

Prognoza pentru ianuarie arată că vom avea parte de ploaie mai mult decât de ninsoare

Prognoza meteo mai arată că luna ianuarie ar putea aduce un ușor excedent de precipitații în unele zone ale țării. Acestea provin, dinspre zona Adriatică și pot fi sub formă de ploaie, dată fiind temperatura ușor mai ridicată decât normalul perioadei.

„În luna februarie avem aceeași abatere pozitivă a temperaturilor pe tot continentul, dar nu una deosebit de pronunțată. O situație care iarăși ne lasă posibilitatea de a interpreta faptul că putem, pe perioade îndelungate, să avem o vreme în limita normelor a ceea ce înseamnă luna februarie din punct de vedere al temperaturilor, adică cu probabilitatea de a înregistra și perioade mai reci.

Ca precipitații, luna ianuarie ar putea aduce un ușor excedent pe partea de vest și sud-vest a teritoriului. Există semnalul că precipitațiile ar veni dinspre zona Adriatică și ar putea fi pe fundalul acelor temperaturi ușor mai crescute decât normal. Deci să fie și sub formă de ploaie, nu neapărat doar ninsori”, a mai spus directorul ANM.

Prognoza meteo arată că temperaturile vor fi ceva mai ridicate în februarie

În luna februarie, prognoza meteo arată că temperaturile vor fi, cel mai probabil, peste media perioadei. Cu toate acestea, Florinela Georgescu a subliniat că, indiferent de estimări, iernile în România pot aduce episoade de vreme severă.

„În luna februarie a anului 2024, prognoza ne arată probabilitatea de a avea temperaturi peste normalul perioadei, într-o mare parte a țării, dar cu precădere în regiunile extracarpatice, partea de est, partea de sud a țării.

Cu toate acestea, spunem în fiecare an că indiferent de ce arată estimările sezoniere, nu trebuie să uităm niciodată ce înseamnă iernile normale în România, care pot aduce episoade de vreme severă, viscole, ger și posibil cantități importante de ninsoare care să depună strat consistent de zăpadă”, a mai precizat șefa ANM.

Florinela Georgescu a adăugat că, la fel ca în anii precedenți, este mai probabil ca în a doua parte a iernii, după jumătatea lunii ianuarie, să avem precipitații semnificative. Se pot depune straturi consistente de zăpadă, mai ales în zonele montane, dar și în zonele de câmpie.