Un cutremur este posibil, predicții sumbre de Carmen Harra

Cutremur, război, instabilitate economică și politică sunt doar câteva din elementele care se fac resimțite. Celebra Harra spune că anul 2024 este un an al transformărilor, însă să ne așteptăm la ce e mai rău. Aceasta a spus în emisiunea „Online Story by Cornelia Ionescu” că vor exista fenomene naturale care ne vor da peste cap și mișcări politice care ne vor bulversa.

Carmen Harra a spus că „2024 este un an karmic, afectează economia și inflația. Ar fi bine să investim banii decât să-i ținem la ciorap. În 2024 așteptați-vă la niște schimbări care or să vă uimească. Este un an care ne șochează, ne pune pe gânduri, ne aduce în lumină lucrurile pe care trebuie să le rezolvăm. Este un an care ne aduce în față evenimente peste noapte, atenție la cutremure.

Va fi un cutremur mare, se va zgudui totul. Oamenii încep să se retragă în zone montane, pentru că se simt feriți. Totul este la nivel psihic și mental, din cauza stresului oamenii dezvoltă tot felul de tulburări.”

Aceasta a spus în timpul emisiunii că există pericolul unui război cum nu a fost de multă vreme.

Reguli în cazul unui cutremur

Pentru protecţia înainte de cutremur este necesar să se realizeze măsuri de protecţie a locuinţei şi în afara acesteia. În măsurile de protecţie a locuinţei este necesar:

  • recunoaşterea locurilor în care ne putem proteja: grinda, tocul uşii, birou sau sub masa rezistentă etc.;
  • identificarea şi consolidarea unor obiecte care pot cădea sau deplasa în timpul seismului;
  • asigurarea măsurilor de înlăturare a pericolelor de incendiu: protecţia şi evitarea distrugerilor la instalaţiile de alimentare cu electricitate, apă şi gaze;
  • cunoaşterea locurilor de întrerupere a alimentării cu aceste surse;
  • asigurarea stării de rezistenţă a locuinţei. La nevoie se consultă organele de protecţie civilă locale sau alţi specialişti;
  • asigurarea, în locuri cunoscute şi uşor accesibile, a îmbrăcămintei pentru timp rece, a unei rezerve de alimente uscate şi conserve, a unor materiale şi obiecte necesare realizării unei truse de prim ajutor familial;
  • asigurarea unei lanterne, a unui aparat radio cu tranzistoare şi a bateriilor necesare;

În măsurile de protecţie în afara locuinţei este necesar:

  • cunoaşterea locurilor celor mai apropiate unităţi medicale, sediilor inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, de poliţie, de cruce roşie, precum şi alte adrese utile;
  • buna cunoaştere a drumului pe care vă deplasaţi zilnic la şcoală, cumpărături având în vedere pericolele care pot apărea (spargeri de geamuri, căderea unor obiecte de pe balcoane, conducte de gaze, abur, apă etc.);

Pentru protecţia în timpul producerii unui cutremur puternic se iau următoarele măsuri:

  • păstrarea calmului, să nu se intre în panică şi să liniştiţi pe ceilalţi membri ai familiei: copii, femei, bătrâni;
  • prevenirea tendinţelor de a părăsi locuinţa: putem fi surprinşi de faza puternică a mişcării seismice în holuri, scări, etc. Nu se foloseşte în nici un caz ascensorul;
  • dacă suntem în interiorul unei locuinţe – rămânem acolo, departe de ferestre care se pot sparge, să se stea înspre centrul locuinţei (clădirii), lângă un perete. Protejarea se face sub o grindă, toc de uşă solidă, birou masă sau bancă din clasă suficient de rezistente spre a ne feri de căderea unor lămpi, obiecte mobile suprapuse, tencuieli ornamentale etc.;
  • dacă suntem surprinşi în afara unei locuinţe (clădiri) rămânem departe de aceasta, ne ferim de tencuieli, cărămizi, coşuri, parapete, cornişe, geamuri şi care de obicei se pot prăbuşi pe stradă;
  • dacă suntem la şcoală (serviciu) nu fugim pe uşi, nu sărim pe ferestre.

Deși predicțiile lui Carmen Harra nu sunt bazate pe date științifice, este important să rămânem mereu vigilenți și pregătiți în fața eventualelor dezastre naturale. România, este situată într-o zonă seismică activă care are o istorie marcată de cutremure puternice, iar prevenirea și pregătirea corespunzătoare pot salva vieți.