La finalul ședinței Camerelor reunite ale Parlamentului, fostul premier Ludovic Orban, a declarat că miercuri a fost luată hotărârea de revocare a Renatei Weber din funcția de Avocat al Poporului. Șeful Camerei Deputaților a declarat mai apoi când va fi ales noul Avocat al Poporului.
Când vom avea un nou Avocat al Poporului? Ludovic Orban: Când vom lua decizia, o vom face publică
Ludovic Orban a precizat că plenul Parlamentului a decis miercuri revocarea din funcția de Avocat al Poporului a doamnei Renate Weber. El subliniază că motivul pentru care s-a luat această decizie este încălcarea Constituției.
„Astăzi, în baza raportului întocmit de Comisiile juridice ale celor două Camere ale Parlamentului, plenul Parlamentului a hotărât revocarea din funcţia de Avocat al Poporului a doamnei Renate Weber, pentru motive care ţin de încălcarea Constituţiei şi a legilor ţării. Este o decizie care a fost luată în conformitate cu procedurile constituţionale şi legale, care are o fundamentare şi are un raport al Comisiilor juridice prin care se precizează clar încălcările Constituţiei şi legislaţiei care au stat la baza revocării”, a declarat Orban la finalul şedinţei Camerelor reunite ale Parlamentului.
Când va începe procedura de numire a noului Avocat al Poporului
Fostul premier a mai spus că săptămâna viitoare va începe procedura de numire a noului Avocat al Poporului, subliniind că procedura este prevăzută în Constituție.
„Vom derula această procedură astfel încât, până la finalul sesiunii parlamentare, să reuşim în cadrul unei şedinţe comune a celor două Camere ale Parlamentului numirea unui Avocat al Poporului. (…) Când vom lua decizia, o vom face publică. (…) Nu este nicio încălcare a statului de drept”, a adăugat Orban.
Amintim că deputații și senatorii au votat, miercuri, proiectul de lege care prevede revocarea Renatei Weber din funcția de Avocat al Poporului. Proiectul de lege a trecut cu 247 de voturi ”pentru” și 32 de voturi ”împotrivă”. Un singur parlamentar a decis să nu voteze.
Sursă foto: Dreamstime