Ministerul Transporturilor, prin CFR SA, derulează în prezent patru proiecte pentru modernizarea Coridorului IV feroviar, între Simeria și frontiera cu Ungaria, lucrări în valoare totală de circa 1,65 miliarde de euro. Sfârșitul acestui an înseamnă și finalizarea lucrărilor de modernizare a căii ferate între Sighișoara și Simeria.

Pe lângă construcția unor porțiuni de traseu nou de cale ferată, între Simeria și Arad, cele mai complexe lucrări pe cele patru secțiuni, în lungime totală de 144 km, sunt cele nouă poduri pentru râul Mureș. În prezent, cele mai avansate lucrări sunt pe secțiunile km 614- Bârzava și  Bârzava-Ilteu, unde se reabilitează și modernizează calea ferată pe o lungime totală de circa 70 km. Constructorii derulează lucrări civile în stații-peroane, pe secțiunea 2b Bârzava-Ilteu și încep proiecte de suprastructură pentru redeschiderea stației Bârzava Nouă, „două linii în stația Bârzava Nouă sunt la nivel, la începtul anului 2019, în martie, se montează șina nouă”. „Este notabil faptul că se lucrează la consolidări, au avansat procedurile privind  podurile mari de peste Mureș. Partea de infrastructură este atacată la toate podurile, s-au făcut niște lucrări provizorii de dirijare a cursului râului Mureș. Au început să foreze la coloane. Sunt nouă poduri mari peste Mureș, două poduri pe fiecare cu excepția lotului 2c Ilteu-Gurasada unde sunt trei poduri”, ne-au declarat reprezentanţii Ministerului Transporturilor.

În primăvară încep lucrările pentru tuneluri

Odată cu începerea lucrărilor pentru cele nouă poduri peste râul Mureș, constructorii au pregătit proiectele pentru tuneluri. „La tunele încă nu am început să săpăm, probabil că până la finalul acestui an vom avea organizările de șantier și platformele pentru depozitare. Undeva la începutul anului viitor vom putea începe să săpăm tunelurile. Mai avem de luat un aviz de la Ministerul Apelor și Pădurilor pentru scoaterea din circuitul forestier. Nu este tunel pe tronsonul  2b Bârzava – Ilteu, pe celelalte tronsoane sunt tuneluri, lungimile acestora variază între 600 și 700 m”, ne-au explicat reprezentanţii asocierii Astaldi SpA – FCC Construccion SA – Salcef Construzioni Edili e Ferroviarie SpA – SC Thales Systems România SRL, câştigătorii celor două contracte, în valoare de 3,45 miliarde lei, pentru reabilitarea secţiunilor feroviare km 614 – Cap Y Bârzava (2a) şi Bârzava – Ilteu (2b). 

Pe tot ce înseamnă traseu nou constructorii au început lucrări de umpluturi, cele mai multe se fac între km 614 și Ghioroc, de la frontiera cu Ungaria încoace, totul este decopertat, s-au făcut lucrări la podețe, partea de apărare de mal, diverse consolidări. Potrivit constructorilor, „aproape toți cei aproximativ 70 km de cale ferată sunt atacați”. „Există anumite difucultăți pentru traficul feroviar pentru că trebuie corelat totul cu operatorul ungar de cale ferată. Reprezentanții firmelor de 70 km de cale ferată”, ne-au precizat reprezentanții asocierii Astaldi SpA – FCC Construccion SA – Salcef Construzioni Edili e Ferroviarie SpA – SC Thales Systems România SRL, câştigătorii celor două contracte, în valoare de 3,45 miliarde lei, pentru reabilitarea secţiunilor feroviare km 614 – Cap Y Bârzava (2a) şi Bârzava – Ilteu(2b). 

Se lucrează pe un șantier arheologic 

În baza unui studiu de evaluare al potențialului arheologic, specialiștii lucrează la un sit mare de categoria A. „Potrivit studiului, un sit arheologic se află între satul Mintia și Termocentrală, în apropierea căii ferate.  În aceea zonă este vorba despre un sit  foarte mare. Castrul Roman Micia, din comunca Vețel este un alt sit important care afectează lucrările. Cercetarea arheologică și tot ce însemmnă săpături se estimează a fi de aproximativ 6 luni, însă, deoacamdată nu au fost demarate. Cel mai probabil, în primăvară încep lucrările arheologice de la Castrul Roman Micia, în funcție de vreme”, au mai explicat reprezentanții firmelor de construcții.