Potrivit unor surse, preşedintele PNL, Ludovic Orban, le-a transmis liberalilor reuniţi în şedinţa Biroului Politic Naţional, că doreşte ca alegerile locale să se desfăşoare la sfârşitul lunii septembrie, începutul lunii octombrie, dar că acest lucru depinde de modul în care evoluează epidemia de coronavirus.
Totodată, premierul a amintit că este aşteaptă decizia CCR asupra ordonanţei modificate în Camera Deputaţilor astfel încât s-a stabilit că data alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020 se decide de către Parlament, prin lege organică, cu cel puţin 75 de zile înaintea votului.
În prezent, legislaţia prevede că Guvernul stabileşte data alegerilor, mai spune sursa citată.
Preşedintele PNL a mai spus că alegerile parlamentare ar putea avea loc la termen, în decembrie, tot în funcţie de situaţia de la acel moment, informează agerpres.