Toni Greblă a anunțat lunile când vor avea loc alegerile
Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a indicat că există o probabilitate ridicată ca alegerile locale să aibă loc în luna septembrie 2024. În timp ce alegerile parlamentare și prezidențiale este posibil să se desfășoare către finalul lunii noiembrie sau începutul lunii decembrie. Greblă a subliniat că alegerile europarlamentare sunt programate pentru data de 9 iunie. Data a fost confirmată deja de către Comisia Europeană pentru toate statele membre ale Uniunii Europene. Greblă a explicat că Guvernul stabileşte data celorlalte alegeri.
„Pentru celelalte alegeri, Guvernul va stabili data alegerilor. E prevăzut acolo şi termenul înaintea căruia trebuie să stabilească data. Probabil în cursul lunii septembrie, spre sfârşitul lunii septembrie, vor avea loc alegerile locale, iar alegerile parlamentare şi prezidenţiale vor fi desfăşurate spre sfârşitul lunii noiembrie, începutul lunii decembrie. Datele vor fi stabilite de către Guvern”, a explicat preşedintele AEP.
Chestionat despre costurile pentru toate cele patru tipuri de alegeri din 2024, Toni Greblă a precizat că probabil nu vor fi mai mari cu 10-15% decât alegerile de acum 4 ani, respectiv 5 ani. El a dat garanții că alegerile, din punct de vedere tehnic, se vor desfășura impecabil.
Anumite tipuri de alegeri pot fi comasate
Toni Greblă a afirmat că, din punct de vedere teoretic, unele tipuri de alegeri pot fi comasate. Asta, fără a se încălca constituția. Alegerile parlamentare și cele prezidențiale pot fi comasate. Întrebat dacă ar fi fezabil să se anticipeze alegerile prezidențiale și să le sincronizeze cu cele locale, așa cum și-ar dori PNL, Greblă s-a eschivat. El a spus că nu ar vrea să facă speculații. A adăugat că atunci când se stabilește data alegerilor, este necesar să se ia în considerare toate posibilitățile.
„Teoretic, anumite tipuri de alegeri pot fi comasate. Alegerile parlamentare şi prezidenţiale, de exemplu, pot fi comasate. Nu ar fi neconstituţionale. Curtea Constituţională s-a pronunţat că ele pot fi desfăşurate în acelaşi timp. Rămâne în sarcina Guvernului să stabilească datele şi cum anume se vor desfăşura ele”, a afirmat Toni Greblă, întrebat marţi la Parlamrnt dacă e posibilă comasarea alegerilor
El a menționat că ar putea să-și exprime opinia atunci când o autoritate guvernamentală va lua o decizie. A sugerat că fiecare ar putea să-și facă propriul plan și să organizeze alegerile în luna august. Totuși, a subliniat că atunci când se stabilește data alegerilor, este important să se ia în considerare toate posibilitățile. Și că Autoritatea Electorală Permanentă ar trebui consultată în mod evident. Asta, pentru a verifica dacă acest lucru este fezabil sau nu. A menționat că implicarea într-o dispută politică ar duce la încălcarea statutului de neutralitate. Greblă a precizat că nu poate oferi răspunsuri bazate pe presupuneri – cum ar fi ce s-ar întâmpla în cazul unor situații contrafactuale.
PNL ar vrea comasarea alegerilor locale cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, în luna septembrie, au precizat surse politice. Scenariul este în discuţie însă nu a fost agreat în cadrul coaliţiei de guvernare. Pentru a se putea pune în practică, decizia ar urma să fie luată până cel târziu în luna februarie.