Când au loc alegerile prezidențiale în 2024?
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a precizat, miercuri seara, care este decizia coaliției de guvernare în ceea ce privește data la care vor avea loc alegerile parlamentare și cele prezidențiale.
Potrivit președintelui Partidului Social-Democrat (PSD), alegerile prezidențiale vor avea loc în data de 15 și 29 septembrie.
În ceea ce privește alegerile parlamentare, ele vor avea loc pe data de 9 decembrie.
În cadrul unei emisiuni la România TV, prim-ministrul a mai spus că urmează ca aceste date să treacă prin votul interior al liberalilor.
„În acest moment, în coaliţie am stabilit foarte clar: sunt alegeri comasate locale cu europarlamentare pe data de 9 iunie, pe data de 15 septembrie şi 29 septembrie – alegerile prezidenţiale, turul unu şi turul doi, şi pe data de 8 decembrie avem alegerile generale, pentru Parlamentul României. În coaliţie aşa am stabilit. Urmează şi PNL să treacă aceste date, cred că duminică, prin votul din interiorul partidului”, a precizat prim-ministrul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD.
El a menționat că Guvernul va emite o ordonanță de urgență care va cuprinde toate aspectele legate de organizarea acestor alegeri. Aceasta va fi apoi transmisă Parlamentului pentru a fi adoptată ca lege.
Existau trei variante pentru alegerile prezidențiale
Anterior, premierul României anunțase că există trei variante pentru alegerile prezidențiale. Era vorba despre 1-15 septembrie, 8-22 septembrie sau finalul lunii septembrie.
La momentul respectiv, liderul PSD spunea că cea mai bună perioadă este 8-22 septembrie.
Sursele precizau că liderul PSD spunea că în data de 8 septembrie prinde electoratul de dreapta. Astfel, candidatul social-democrat ar fi avantajat.
De asemenea, au circulat speculații cu privire la posibila schimbare a datei alegerilor prezidențiale și la o eventuală plecare a președintelui Klaus Iohannis către o funcție de importanță la nivel european.
Cu toate acestea, Ciolacu a precizat că:
„nu există nicio conexiune între posibila candidatură a domnului președinte Klaus Iohannis pentru funcția de secretar general al NATO și stabilirea, în cadrul coaliției, a lunii septembrie pentru alegerile prezidențiale”.
Referitor la posibilitatea unui candidat comun la prezidențiale, președintele PNL, Nicolae Ciucă, a menționat că „este o decizie care va fi luată în cadrul forurilor de conducere”.
Alegerile europarlamentare și cele locale au fost comasate
Marcel Ciolacu a subliniat că, până la data de 1 iunie, este necesar să fie întreprinși pașii pentru a combina alegerile europarlamentare cu cele locale. Aceste alegeri vor avea loc pe data de 9 iunie.
„Avem, până la 1 iunie, comasările de făcut”, a spus el.
Premierul a precizat că schimbarea în Codul Administrativ pentru unificarea alegerilor va fi realizată printr-o ordonanță de urgență. Doar așa va deveni operațională.