Nicușor Dan anunță că lucrările la Doamna Ghica au început în urmă cu câteva zile, iar astăzi a efectuat o vizită pentru a vedea stadiul acestora. Totodată, edilul și-a cerut scuze în fața bucureștenilor pentru toată această perioadă în care zona a fost foarte aglomerată.
El a adăugat că fostul edil al Bucureștiului știa încă din 2019 de blocajul financiar care urma, însă în final, s-a reușit deblocarea conturilor pentru plata investițiilor.
„Am venit să văd stadiul lucrărilor la Doamna Ghica. Lucrările au început acum câteva zile. Ştiu că au fost toate aceste luni în care şantierul nu a funcţionat, a fost un coşmar pentru locuitorii care au avut de traversat această zonă.
Fosta administraţie ştia din 2019 că o să urmeze un blocaj financiar şi totuşi s-a lansat în aventura asta. La momentul în care s-au blocat conturile şi, deci, implicit şantierul, lucrările erau la 48% executate şi 37% plătite.
Între timp am reuşit să deblocăm conturile, adică să putem să plătim investiţii. Între timp am plătit restul de plată către antreprenor. În luna iunie am semnat un acord, după cum ştiţi, cu Primăria Sectorului 2, prin care noi, Primăria Capitalei, punem 110 milioane de lei şi Primăria Sectorului 2 pune 30 de milioane de lei. În felul acesta, avem perspectiva să terminăm această lucrare”, a spus Nicușor Dan.
Când va fi gata podul Doamna Ghica
Primarul Capitalei a precizat că în toamna acestui an, bucureștenii vor avea două benzi pe sens pe toate laturile intersecției. El a mai adăugat că procedura de achiziții a tablierului metalic a fost deja declanșată, iar lucrarea va fi finalizată total până la finalul anului viitor.
„În această toamnă vom reuşi să avem două benzi pe sens, adică să revenim la ce era înainte ca acest şantier să fie pornit: să avem două benzi pe sens pe toate laturile acestei intersecţii.
Procedura de achiziţii a tablierului metalic a fost declanşată, o să avem îl avem în primăvara anului viitor şi la sfârşitul anului viitor o să avem întreaga lucrare terminată.
A intervenit un eveniment şi primarul sectorului 2 nu a putut să fie prezent azi, însă vreau să vă asigur că colaborarea cu domnia sa este extrem de bună pe acest subiect şi pe alte subiecte care vizează viaţa bucureştenilor”. a mai adăugat Nicușor Dan.
La rândul său, Cristian Hiver, directorul Trustului de Clădiri Metropolitane a declarat că traficul rutier din zonă va reveni la normalitate până în lupa septembrie când școlile vor fi redeschise.
„Am reînceput aceste şantiere acum aproape două săptămâni, ne concentrăm toate eforturile pentru a debloca situaţia rutieră la sol, pentru a reda o anumită normalitate traficului din zonă, care este extrem de dificil pentru locuitori.
Ne-am angajat că până la începutul şcolii, în septembrie, vom putea circula pe toate bretelele de acces din jurul acestui pod.
Procedura de achiziţie publică a tablierului este lansată, avem un răspuns pozitiv din piaţa locală, de la furnizorii din piaţa locală pentru a participa, şi avem toate speranţele că vom putea încheia acest şantier cu bine anul viitor”, a declarat Hiver.