Comisarul-șef al Gărzii Naționale de Mediu susține interzicerea centralelor de apartament
Comisarul-șef al Gărzii Naționale de Mediu, Andrei Corlan, a declarat recent că sprijină demersul european de interzicere a centralelor de apartament, cu condiția ca statul român să implementeze soluții alternative de încălzire.
Corlan consideră că modernizarea sistemului de termoficare din București, administrat de Termoenergetica, ar reprezenta cea mai bună alternativă pentru capitală.
Este necesar un sistem de termoficare modernizat
Corlan a explicat că deși este importantă aplicarea politicilor europene, acestea trebuie acompaniate de soluții viabile pentru populație, cum ar fi investițiile în energie verde. Potrivit acestuia, este esențial să existe un echilibru între restricțiile impuse și stimulentele oferite.
„Eu sunt întru totul de acord cu acest demers. Cred că politicile europene trebuie duse la bun sfârșit. Dar trebuie să existe și o alternativă pentru cei care dezvoltă, fără a mai face centrale de apartament. Există foarte multe proiecte pe energie verde care trebuie accesate. Trebuie să fie un raport corect între partea punitivă și partea de stimuli și de recompense”, a spus Andrei Corlan, potrivit Gândul.
ELCEN susține încălzirea centralizată pentru reducerea emisiilor
Claudiu Crețu, directorul general ELCEN, și-a exprimat la rândul său sprijinul pentru interzicerea centralelor de apartament, arătând că acestea au o durată de viață limitată, de aproximativ 10 ani, și prezintă riscuri de uzură.
„Și centralele acestea expiră, nu au durată de viață veșnică. Pe lângă faptul că nu o să mai ai de unde să cumperi, ele prezintă și niște riscuri (…). Cred că durata lor de viață este de 10 ani”, a detaliat Claudiu Crețu.
Crețu a subliniat că sistemul de termoficare centralizat, care poate utiliza și energie regenerabilă, contribuie la reducerea semnificativă a emisiilor poluante.
„Sunt câțiva ani buni de când susțin public sistemul centralizat (n.r. sistemul de termoficare din București). De ce? Pentru că am înțeles viziunea Uniunii Europene. Cu alte cuvinte, intenția este bună: să avem în orașe un aer cât mai curat. Asta înseamnă că încălzirea trebuie să se facă arzând cât mai puțin combustibil. În felul acesta, emisiile sunt scăzute sau spre zero. În sistemul centralizat poți introduce și energie regenerabilă”, a declarat Claudiu Crețu.
Interzicerea centralelor de apartament, parte dintr-un plan european de decarbonizare
În martie 2024, Parlamentul European a adoptat Directiva privind schimbările climatice, care include interzicerea treptată a centralelor de apartament alimentate cu gaze naturale, până în 2040.
Românii ar urma să fie obligați să adopte treptat soluții mai eficiente energetic, precum panourile fotovoltaice, pompele de căldură sau sistemele eoliene.
Pentru a deveni lege, directiva trebuie aprobată și de Consiliul UE. Aceasta obligă statele membre să elimine combustibilii fosili din sistemele de încălzire și să adopte măsuri de decarbonizare, vizând o tranziție către surse regenerabile și mai puțin poluante.