Când va începe școala
”În cadrul Ministerului Educației am realizat mai multe scenarii în ceea ce privește revenirea la cursuri atât a elevilor, cât și a studenților. În funcție de evoluția situației referitoare la pandemia din România, noi vom reveni la cursuri în momentul în care Comitetul pentru Situații de Urgență ne va spune că atât elevii cât și cadrele didactice nu se află într-un pericol în momentul în care vom reveni în spațiul școlii.”a spus Monica Anisie la Antena 3.
Examenele naționale ar putea fi susținute în iulie
”În scenariul în care vom reveni la cursuri în momentul în care situația de urgență încetează, am putea susține examenele în luna iulie. În cazul în care se prelungește starea de urgență, atunci vom lua o altă măsură în așa fel încât elevii și studenții să își poată încheia anul școlar cu bine”, a declarat Anisie.
Programele pentru examene vor apărea în Monitorul Oficial
””De altfel, ieri am semnat și Ordinul de ministru cu privire la programele pentru examene și el va fi publicat în Monitorul Oficial. Programele pentru evaluare națională și examenul de bacalaureat prevăd materia studiată până la momentul începutul semestrului al doilea. Așa cum am precizat în măsurile pe care le-am luat în cadrul Ministerului Educației, prin consultare cu partenerii noștri educaționali, conținuturile pentru examenele naționale vor fi acelea studiate până la începutul semestrului al doilea.”, a mai spus ministrul Educației.
”Iar în cazul în care vom reveni la cursuri cât mai repede, tezele pe care elevii trebuie să le susțină vor conține numai subiecte din materia studiată până pe 11 martie, atunci când au fost închise școlile”, a adăugat ministrul.
Nicăieri nu s-au luat măsuri pentru înghețarea anului
”Așa cum am mai precizat am fost în contact cu toți miniștrii Educației din cadrul Uniunii Europene, nicăieri nu s-a luat măsura înghețării anunului școlar, ci s-au găsit soluții în așa fel încât materia să fie transferată către anul școlar următor sau alte soluții în funcție de timpul în care vom reveni la cursuri.
În momentul în care Comitetul pentru Situații de Urgență ne spune că putem reveni în siguranță și că nu este pusă în pericol sănătatea copiilor și a cadrelor didactice, atunci vom spune care este cel mai potrivit lucru pe care trebuie să îl adoptăm în momentul revenirii la cursuri”, a concluzionat Anisie.