Estimată la puţin peste trei miliarde de euro, autostrada Sibiu- Piteşti ar urma să fie scoasă la licitaţie în acest an, scrie Evenimentul zilei.
Deşi iniţial se avansa ideea unui parteneriat publicprivat, fostul ministru al Transporturilor, Anca Boagiu, a declarat că finanţarea va fi asigurată din fondurile europene care vor fi alocate României în perioada 2014 – 2020.
Toate strategiile ministerului dau ca sigură finalizarea celor 116 kilometri în 2016. Realizarea acestei secţiuni din coridorul IV va consuma, însă, mare parte din banii europeni care revin transporturilor în următorul exerciţiu bugetar al UE, ceea ce înseamnă că alte proiecte vor fi amânate, precum 202 kilometri din Autostrada Transilvania şi circa 100 de kilometri dintre Târgu Neamţ şi Ungheni.
Vezi mai mult pe evz.ro
Când vor putea românii să circule pe autostrada Sibiu-Piteşti
11 februarie 2012, 12:22
Ultima modificare în 11 februarie 2012, 14:22
Cei 116 kilometri dintre Piteşti şi Sibiu vor înghiţi mare parte din fondurile europene care vor fi alocate transporturilor în perioada 2014-2020. Vom avea însă un drum care va traversa munţii.
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Pensionarii mileniului trei au chef de viață și dor de ducă
- România a atras un miliard de euro fonduri structurale, față de 18 cât a cheltuit Polonia
- Florin Pogonaru: ”Statul ar trebui să-și revizuiască politicile privind plecarea capitalului străin”
- Skoda a înregistrat vânzări record în ianuarie
- Grecii îşi retrag banii din bănci pentru a-şi plăti taxele majorate
- Valentin Lazea, BNR: „În România forța de muncă a încetat să mai fie ieftină și educată”
- UPDATE 6: Instalarea în funcţie a miniştrilor din Cabinetul Ungureanu
- Începe cel mai mare plan de despăgubire al datornicilor. VEZI cine sunt beneficiarii
- Daniel Dăianu: ”România nu trebuie să-şi înstrăineze resursele naturale!”
- Reuters: Abordarea dură a FMI poate provoca dezastru în România