Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, a spus de când, mai exact, vor putea românii să călătorească în SUA fără vize. Acesta a mai dezvăluit de ce vor mai avea nevoie cu 72 de ore înainte de zbor.
Când vor scăpa românii de vizele pentru SUA
Potrivit lui Andrei Muraru, cetățenii români vor putea călători în SUA fără vize începând din martie sau aprilie 2025. România va fi inclusă în programul Visa Waiver, ceea ce înseamnă că românii vor avea nevoie doar de o autorizație electronică de călătorie (ESTA), pe care trebuie să o obțină cu cel puțin 72 de ore înainte de plecarea spre Statele Unite.
„România îndeplinește formal toate criteriile tehnice pentru a face parte din programul american de scutire de vize și ne așteptăm ca partea americană să facă acest anunț în cursul lunii ianuarie și intrarea efectivă în program să se producă în martie sau aprilie 2025. Deci din martie sau aprilie 2025, românii vor putea călători fără vize în Statele Unite”, a declarat el la Antena 3 CNN.
Ambasadorul României în SUA a precizat că cetățenii români vor fi obligați să obțină o autorizație electronică de călătorie cu minimum 72 de ore înainte de îmbarcarea în avion.
„Acest program Visa Waiver are în acest moment 42 de state 41, plus Qatarul, care a fost anunțat în urmă cu câteva zile. Și cetățenii acestor țări pot intra pe teritoriul american cu condiția să aibă o autorizație electronică de călătorie, adică să se înregistreze într-un sistem online cu cel puțin 72h înainte de a se îmbarca spre Statele Unite în avion. Această autorizație electronică de călătorie este după același principiu al unei vize electronice, doar că este mult mai ieftină, cu 21 dolari.
Nu trebuie să mai mergi la un interviu la Consulatul American de la București sau la orice consulat al Statelor Unite în lume și îți permite intrarea pe teritoriul american timp de 2 ani, pentru ședere de până la 90 de zile, cu un număr nelimitat de intrări și ieșiri. Evident că partea americană, ca și partea română, vor construi împreună o campanie publică care să informeze românii cu privire la acest sistem”, a explicat acesta.
Rata de respingere a cererilor pentru autorizație este extrem de mică
Andrei Muraru a adăugat că rata de respingere a cererilor pentru autorizația electronică de călătorie este extrem de mică. Totuși, persoanele care se confruntă cu un refuz vor fi îndrumate să se prezinte la Ambasada Statelor Unite pentru a susține un interviu în vederea obținerii vizei.
Acesta a explicat că autoritățile americane efectuează verificări automate, existând un sistem de corelare a bazelor de date cu partea română. Persoanele cărora li se refuză emiterea autorizației electronice de călătorie sunt direcționate către Ambasada SUA pentru a urma procedura de obținere a vizei, care include un interviu. De asemenea, el a subliniat că peste 90% dintre solicitanți primesc această autorizație.
Cei care dețin deja viză pentru SUA nu vor avea nevoie de autorizație
Ambasadorul a menționat că persoanele care dețin deja o viză valabilă pentru Statele Unite, la momentul integrării României în programul Visa Waiver, nu vor fi obligate să obțină autorizația electronică de călătorie.
Andrei Muraru a subliniat că persoanele care dețin o viză valabilă în prezent sau care vor avea o viză de 10 ani în momentul în care România va intra în programul Visa Waiver vor putea folosi în continuare acea viză până la expirarea ei. El a adăugat că cei care au deja o viză pentru Statele Unite nu vor avea nevoie de formularul de autorizație electronică de călătorie.