În favoarea acestei propuneri au votat 35 de social-democraţi, iar 26 au fost împotrivă, a precizat senatorul PSD Florian Bodog.
Alegerile la grup s-au desfăşurat în două tururi de scrutin. În primul tur au candidat Şerban Nicolae, Titus Corlăţean şi Radu Ştefan Oprea, iar primii clasaţi pentru turul doi au fost Şerban Nicolae şi Radu Ştefan Oprea.
Comitetul liderilor grupurilor politice din Senat a decis luni ca noul preşedinte al Camerei superioare a Legislativului să fie ales în şedinţa plenului de miercuri, potrivit Agerpres.
Pe 2 februarie, la începutul sesiunii, Teodor Meleşcanu a demisionat de la şefia Senatului după ce CCR a decis, pe 22 ianuarie, că alegerea sa este neconstituţională.
„Am decis să mă retrag din funcţia de preşedinte al Senatului, deşi nu a fost publicată decizia CCR şi motivarea acesteia”, spunea Meleşcanu de la tribuna Senatului.
Tot pe 2 februarie, plenul a votat vacantarea postului de preşedinte al Senatului.
Partidele și-au numit candidații pentru șefia Senatului
La începutul sesiunii, după demisia lui Meleşcanu, PSD a anunţat că îl susţine pe Titus Corlăţean pentru a prelua atribuţiile de preşedinte al Senatului, PNL – pe Alina Gorghiu, iar USR – pe Vlad Alexandrescu.
În prezent, Corlăţean este vicepreşedintele Senatului care îndeplineşte temporar atribuţiile de preşedinte al Camerei superioare a Parlamentului.
Potrivit regulamentului, preşedintele Senatului este ales, prin vot secret, cu buletine de vot pe care sunt înscrise, în ordinea descrescătoare a mărimii grupului parlamentar, numele şi prenumele tuturor candidaţilor propuşi de liderii grupurilor parlamentare. Fiecare grup parlamentar poate face o singură propunere. Este declarat ales preşedinte al Senatului candidatul care a întrunit, la primul tur de scrutin, votul majorităţii senatorilor. Dacă în primul tur niciunul dintre candidaţi nu întruneşte votul majorităţii senatorilor, se organizează un al doilea tur la care participă primii doi clasaţi în primul tur.