Candidații propuși pentru ANRE vor fi audiați în comisiile parlamentare. Senatul a dat undă verde
Candidații propuși pentru Comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) vor fi audiați în comisiile parlamentare de specialitate, înainte de acordarea avizului pentru numirea în plenul Parlamentului, se arată într-o propunere legislativă adoptată luni, 20 iunie, de către Senat.
Această propunere a fost inițiată de un grup de parlamentari USR pentru modificarea OUG nr. 33/2007. Propunerea stabilește instituirea obligativităţii audierii candidaţilor pentru Comitetul de reglementare al ANRE în cadrul şedinţelor celor trei comisii parlamentare de specialitate, anterior acordării avizelor.
Cunoașterea experienței și competențelor candidaților de către membrii comisiilor parlamentare este încurajată astfel, se arată în expunerea de motive a propunerii legislative. În plus, prin această modificare, avizele vor fi acordare într-un mod transparent.
Așadar, ”comisiile reunite vor efectua selecţia propunerilor dintr-o listă care conţine un număr mai mare de candidaţi decât numărul membrilor ce urmează a fi numiţi pe baza audierilor desfăşurate la Palatul Parlamentului sau prin mijloace electronice şi a criteriilor prevăzute la alin. (12) şi (13) şi la art. 3 alin. (4)”.
Candidații în Comisia de industrii din Camera Deputaţilor sunt vizați de noua reglementare
Grupul de parlamentari USR care au inițiat această propunere legislativă precizează că pretendenții în Comisia de industrii din Camera Deputaților sunt vizați de noua reglementare.
Totuși, ei mai spun că noua reglementare îi vizează și pe candidații în comisiile economică şi pentru energie din Senat.
„Audierea în Parlament a candidaţilor pentru Comitetul de Reglementare al ANRE este o procedură absolut firească ce trebuie derulată. Am văzut de-a lungul timpului ce înseamnă să ajungă oameni nepregătiţi sau cu agende ascunse în aceste funcţii. Oameni precum Alexandru Stănescu sau Iulian Iancu de la PSD. Deciziile luate de comitetul de reglementare al ANRE au o influenţă directă asupra facturilor pe care oamenii le plătesc la energie. Românii merită un minim respect, iar Parlamentul trebuie să ţină aceste interviuri de numire astfel încât competenţa sau lipsa de profesionalism ale celor care vor ocupa aceste funcţii să fie cunoscută de toată lumea”, afirmă deputata Cristina Prună, unul dintre iniţiatorii proiectului, citată într-un comunicat al USR.
Senatorul USR Narcis Mircescu a menţionat, luni, în cadrul dezbaterilor din plenul Senatului, că, în lipsa unei reglementări formale, audierile candidaţilor pentru Comitetul de Reglementare al ANRE „erau o cutumă şi se făcea din respect pentru Parlament, numai că actuala coaliţie de guvernământ pare să fi uitat de ea”.