Dan Ostahie, o variantă a PNL pentru Primăria Capitalei?
Dezbatere privind Primăria Capitalei și dacă PSD-PNL vor avea sau nu un candidat comun. Liderii celor două partide, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, au vorbit despre mai multe variante.
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a susținut că omul de afaceri Dan Ostahie, cunoscut pentru succesul său în mediul antreprenorial, ar putea fi o opțiune viabilă pentru politică. Cu toate acestea, Ciucă a subliniat că nu i-a făcut o propunere explicită pentru candidatura la Primăria Generală, ci a sugerat că ar fi oportun să fie consultat în acest sens.
„Până în acest moment nu avem încă o analiză finalizată. Fiecare dintre noi căutăm să găsim cea mai bună soluție, astfel încât să avem certitudinea că intrăm în campanie cu un candidat care să câștige alegerile”, a declarat președintele PNL, Nicolae Ciucă, întrebat dacă la ședința coaliției va fi stabilit candidatul comun PSD-PNL pentru Primăria Capitalei.
Liderul liberal a fost întrebat și dacă omul de afaceri Dan Ostahie este o variantă de candidat comun al coaliției PSD-PNL pentru Primăria Capitalei.
„În acest moment, vreau să spun că PNL va continua să aibă astfel de discuții, pentru că avem nevoie în politică de oameni care au performat în diverse domenii de activitate, iar Dan Ostafie este un antreprenor de succes în România și dacă va considera și va aprecia că poate să facă pasul către politică va fi foarte bine. Nu i-am propus să fie candidat. Mi se pare normal față de orice persoană, nu doar față de un om de afaceri, să fie consultat dacă poate fi sau nu sondat”, a răspuns Ciucă.
Marcel Ciolacu susține că PSD și PNL vor avea un candidat comun
Pe de altă parte, președintele PSD, Marcel Ciolacu, și-a exprimat încrederea că PSD și PNL vor avea un candidat comun, fără a face referire directă la vreun nume. Ciolacu a menționat că o decizie finală va fi luată în coaliție și în privința candidaților la sectoarele Capitalei.
„Eu cred că o să avem un candidat comun”, a spus Ciolacu, precizând că o decizie urmează să se ia în coaliție.
Întrebarea despre o posibilă candidatură a unui om de afaceri la Primăria Capitalei a fost abordată și de Ciolacu. El a evitat să ofere un răspuns clar, menționând că este prematur să discute despre acest aspect înainte de consultările cu colegii din coaliție.
În timp ce liderii partidelor discută și explorează variantele, prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a reiterat că Sebastian Burduja este candidatul actual al liberalilor pentru Primăria Capitalei.