Călin Georgescu este audiat de procurori ca suspect
Călin Georgescu este audiat de procurori ca suspect, potrivit unor surse din justiție. El este suspectat că ar fi creat o organizație fascistă pentru a destabiliza ordinea constituțională și că ar fi finanțat ilegal campania electorală.
Acesta a ajuns recent la Parchetul General, sprijinindu-se în cârje după o operație. Câțiva susținători l-au așteptat acolo, dar nu au putut să se apropie din cauza gardurilor de protecție montate de autorități. Georgescu i-a salutat cu mâna pe cei prezenți. El a fost ridicat cu mandat, în timp ce în alte zone din țară au loc mai multe percheziții la locuințele lui Horațiu Potra și ale apropiaților săi.
Momentan, nu este clar ce statut are Georgescu în anchetă. Potrivit unor surse citate de Mediafax, într-una dintre casele lui Potra a fost descoperit un seif ascuns în podea, care conținea aproximativ 1 milion de dolari.
Context
Călin Georgescu a fost ridicat pentru dus la audieri în contextul percheziţiilor desfăşurate în mai multe judeţe vizând acţiuni împotriva ordinii constituţionale, instigare publică, iniţierea unei organizaţii cu caracter fascist, fals în declaraţii privind sursele de finanţare a campaniei electorale.

Procurorii au emis un mandat pentru ca Călin Georgescu să fie adus la audieri, conform unor surse din justiție. Pe baza acestui mandat, au început căutările pentru a-l găsi. Se pare că a fost oprit în trafic și dus la Parchetul General.
Sursele spun că Georgescu este audiat în legătură cu banii folosiți pentru campania lui electorală de anul trecut. Tot în această dimineață, au avut loc percheziții la oamenii săi, fiind investigate mai multe infracțiuni, printre care crearea sau sprijinirea unor grupări cu idei extremiste (fasciste, rasiste, xenofobe).
De asemenea, se cercetează și promovarea unor persoane care au comis genocid sau crime de război. Mai sunt investigate și alte infracțiuni legate de campania electorală, cum ar fi declarații false despre sursele de finanțare, răspândirea de informații false, acțiuni împotriva statului, încălcarea regulilor privind armele, muniția și materialele pirotehnice.
La perchezițiile de miercuri, procurorii au găsit peste 1 milion de euro, o parte fiind ascunsă în seifurile lui Horațiu Potra. Potrivit informațiilor obținute de procurori, există legături clare între banii din campania lui Georgescu și Rusia.
