Caniculă: Consumul de electricitate creşte puternic, posibile întreruperi în alimentare

Consumul de energie electrică în Bucureşti a urcat, în medie, cu 13%, luând ca referinţă ora 13:00 a zilei de 29 iunie 2017, comparativ cu săptămâna anterioară, iar în cartierul Berceni consumul de energie electrică a crescut chiar şi cu 40%, potrivit unui comunicat al E-Distribuţie Muntenia.

Cartierele Pantelimon, Drumul Taberei şi Toporaşi au înregistrat o creştere a consumului de peste 20%. 

"Având în vedere că prognoza meteorologică a fost schimbată în cod roşu de caniculă, ne aşteptăm ca valorile de consum să rămână ridicate în Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Giurgiu, în cursul zilei de astăzi (vineri) şi mâine (sâmbătă)", precizează compania. 

E-Distribuţie Muntenia arată, în context, că a luat măsuri de suplimentare a numărului echipelor de intervenţie şi al operatorilor de call-center pentru a putea face faţă acestei situaţii extraordinare, însă din cauza temperaturii foarte ridicate, s-ar putea înregistra atât întreruperi în alimentarea cu energie electrică, cât şi congestii ale liniei telefonice de deranjamente, în cursul zilelor de vineri şi sâmbătă. 

"În cazul în care vă confruntaţi cu întreruperi ale alimentării cu energie electrică, pe fondul supraîncărcării reţelei, sau dacă doriţi să limitaţi consumul de energie electrică, există câteva măsuri de precauţie pe care le recomandăm: nu deschideţi ferestrele şi trageţi draperiile/obloanele pentru a păstra temperatura casei cât mai scăzută. Frigiderele şi congelatoarele pot menţine alimentele reci mai mult de 2-3 ore dacă sunt deschise cât mai puţin posibil. Dacă remarcaţi că instalaţia dumneavoastră electrică scoate fum, deconectaţi aparatele electrice pentru a evita incendiile. Apelaţi la un electrician autorizat dacă defecţiunea este localizată în cadrul locuinţei dumneavoastră până la contorul electric sau sunaţi la serviciul deranjamente E-Distribuţie, dacă defecţiunea se manifestă în reţea, dincolo de contor. Încercaţi să utilizaţi numai aparatele electrice strict necesare, precum aer condiţionat sau ventilator (aparatele de clasă A + sunt preferabile) şi limitaţi utilizarea aparatelor de uz casnic cu eficienţă energetică mai scăzută (cum ar fi maşinile de spălat care este recomandabil să fie utilizate în cursul nopţii sau al dimineţii etc.)", subliniază E-Distribuţie Muntenia. 

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis vineri o atenţionare Cod roşu de temperaturi extreme şi disconfort termic pentru 19 judeţe şi municipiul Bucureşti, valabilă sâmbătă, între orele 10:00 – 21:00. 

Potrivit meteorologilor, sâmbătă, în Capitală şi în judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Galaţi, Brăila, Vaslui şi Iaşi, precum şi în zona joasă de relief a judeţelor Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău şi Neamţ, se vor înregistra temperaturi maxime extreme comparabile cu recordurile absolute ale perioadei, situate frecvent între 38 şi 41 de grade, iar în sudul Olteniei şi al Munteniei valorile termice vor urca spre 42-44 de grade. 

Indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa frecvent, după-amiaza, între 82 şi 84 de unităţi, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.

AGERPRES