Bem tot mai multă apă îmbuteliată, tot mai scumpă, tot mai plată şi o cumpărăm, de regulă, de la hipermarketuri, potrivit unui studiu realizat de compania Nielsen, specializată în cercetarea pieţei.
Dacă meteorologic 2007 este anul secetei şi al caniculei, din punctul de vedere al comercianţilor el este anul apei minerale. Pentru că în primele şase luni din acest an s-a băut cu 19,9% mai multă apă minerală faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, piaţa crescând de la 258 de milioane de litri la 310 milioane de litri.
Din punct de vedere valoric, creşterea a fost cu mult mai mare, adică de 31,4%, de la aproape 230 de milioane de lei la peste 300 de milioane de lei. „Creşterea valorică mai mare decât cea cantitativă se datorează, pe de-o parte, creşterilor de preţ din a doua jumătate a anului trecut, iar, pe de altă parte, faptului că vânzările la cel mai ieftin sortiment de apă minerală, respectiv cea îmbuteliată la sticlă returnabilă de un litru, sunt în scădere continuă, fiind înlocuit de apa îmbuteliată în PET, sortiment de cel puţin de două ori mai scump decât cel la sticlă returnabilă“, explică Puskas Istvan, director de marketing la Perla Harghitei. Într-adevăr, la sfârşitul anului trecut, ambalajul de sticlă deţinea o cotă de 9,8% din totalul pieţei, după ce în primul semestru al lui 2006 procentajul fusese de 10,2%. Altfel spus, reculul înregistrat în lunile iulie – decembrie 2006 de segmentul de apă îmbuteliată la sticlă s-a accentuat în prima jumătate a acestui an, când cota de piaţă a ajuns la 7,2%. Ambalajele PET sunt, în schimb, în expansiune, ele ajungând la aproape 90% din piaţă la sfârşitul primului semestru al acestui an.
Studiul mai relevă şi faptul că tendinţa cumpărătorilor de a se orienta din ce în ce mai mult spre apa plată continuă. Cota de piaţă a apei carbonatate a scăzut de la 56,1%, în primul semestru al anului 2006, la 55,3% în prima jumătate a acestui an, în timp ce volumele de apă light şi apă plată au crescut.
Interesant este clasamentul celor mai vândute mărci. Borsec, Izvorul Minunilor şi Izvorul Alb sunt primele atât ca valoare, cât şi ca volum. Pe locurile patru şi cinci se află, în funcţie de volum, Bucovina şi Perla Harghitei, iar în funcţie de valoare, Dorna şi Poiana Negri.
Cota cumulată a primelor cinci mărci din piaţă, după volum, este de 54,4%, iar după valoarea vânzărilor, de 62,9%. Topul producătorilor este acelaşi şi la volum, şi la încasări: Romaqua Group, Coca-Cola, European Drinks, Bucovina Enterprises Romania şi Perla Harghitei.
„Piaţa apei minerale nu este stabilizată“, explică Puskas. „Din contră, este în plină formare. De exemplu, se schimbă obiceiul de consum, lucru care se reflectă cel mai mult în creşterea cererii de apă minerală plată, în detrimentul celei carbogazoase“. El spune că apa minerală este un produs a cărui vânzare este puternic influenţată de vreme şi că tendinţa de creştere, existentă natural de la an la an, a fost accentuată de vremea foarte caldă din lunile mai şi iunie. „Această tendinţă se va menţine şi, mai mult, se va accentua în a doua jumătate a anului“, adaugă Puskas. Obiectivul pe care şi l-a fixat Perla Harghitei pentru acest an este creşterea cantitativă vânzărilor cu 28%.
În ceea ce priveşte principalele canale de distribuţie a apei minerale, cele mai mari volume sunt cumpărate de la hipermarketuri şi supermarketuri. Cota acestora în totalul pieţei a crescut de la 28,4%, în primele şase luni ale anului trecut, la 36% în primul semestru al anului curent.
„Evoluţiile pieţei sunt legate de o multitudine de factori, printre care aş evidenţia dezvoltarea economică generală, obiceiurile de consum ale populaţiei, vremea, sezonalitatea, diversitatea ofertei şi evoluţia canalelor de distribuţie“, consideră Mugurel Rădulescu, director de relaţii publice şi comunicare la Coca-Cola HBC România. „În ultimii ani, am făcut eforturi permanente de reorganizare şi extindere a capacităţii pe întregul lanţ de distribuţie. Suntem optimişti cu privire la performanţele viitoare“, adaugă el.
Cât despre tendinţele de viitor, Puskas Istvan spune că „va creşte segmentul de apă minerală din import, mai ales din ţările UE, ceea ce va duce la o creştere a cererii faţă de calitatea prezentării, nu faţă de conţinut“. Altfel spus, nu va mai fi căutată doar apa propriu-zisă, ci vor deveni tot mai interesante ambalajul, aspectul, designul. „Se va diversifica oferta, odată cu apariţia unor produse pe segmente de nişă, precum apele minerale aromatizate, ape pentru bebeluşi şi altele“, conchide directorul de la Perla Harghitei.
Piaţă în creştere
«Evoluţiile pieţei sunt legate de o multitudine de factori, printre care aş evidenţia dezvoltarea economică generală, obiceiurile de consum ale populaţiei, vremea, sezonalitatea, diversitatea ofertei şi evoluţia canalelor de distribuţie.»
Mugurel Rădulescu, director de relaţii publice şi comunicare, Coca-Cola HBC România