Canicula face prăpăd în România în perioada următoare. Directorul ANM Elena Mateescu a spus ce temperaturi ne așteaptă, dar și la ce fenomene meteorologice extreme trebuie să ne așteptăm.
Vremea o ia razna în România în următoarele zile. Directorul ANM Elena Mateescu anunță că un val de caniculă va lovi întreaga țară.
De joi, temperaturile vor ajunge până la 34 de grade, iar cele mai ridicate se vor înregistra în estul, dar și în sudul țării. Spre finalul săptămânii ne așteaptă temperaturi de peste 36 de grade, vremea urmând să se răcorească de abia în acest weekend.
„De mâine o vreme călduroasă, 34 de grade, cele mai ridicate valori vor fi în est si sud-est. De vineri, vreme caniculară, vom avea peste 36 de grade Celsius.
O uşoară răcorire vom avea sâmbătă, dar de marţi ne va lovi valul de căldură, care va rămâne până la finalul lunii iulie”, a spus Elena Mateescu la RTV.
Elena Mateescu nu exclude posibilitate emiterii unui cod roșu de caniculă
Directorul ANM susține că nu este exclus să fie emise alerte de cod roșu de caniculă, în funcție de evoluția temperaturilor.
Aceasta a mai precizat totodată că se anunță a fi un an agricol excesiv de secetos, iar cele mai afectate regiuni la momentul actual sunt Moldova, Dobrogea, Muntenia, cea mai mare parte a Bărăganului, Banat, Crișana, Maramureș, sudul Olteniei, dar și centrul Transilvaniei.
Elena Mateescu amintește că România s-a apropiat deja de recorduri termice ale temperaturilor săptămâna trecută și totodată a mai vorbit și despre codul roșu de caniculă din vara lui 2021, atunci când temperaturile au atins 40 de grade.
„Dacă vorbim de perioada în care ne aflăm, sezonul de vară, deja luna iunie, prima lună din vara lui 2022, a adus al doilea cod roșu, cel mai timpuriu pentru caniculă în partea de vest, nord-vest a țării, acolo unde, în data de 30 iunie, ne-am apropiat de recordurile termice ale temperaturilor maxime în această parte a țării.
Ne amintim, vara lui 2021 a adus primul cod roșu de caniculă în partea de vest, nord-vest a țării, în data de 24-25 iunie, valorile de 39-40 de grade Celsius înregistrate în această perioadă a anului reprezentând recorduri ale valorilor maxime pentru această parte a țării. Iată că nici anul acesta nu a făcut excepție”, a spus directorul ANM.
Canicula face ravagii în România. Prognoza meteo ANM
Meteorologul a amintit și de data de 30 iunie când a fost raportat cod roșu de caniculă în șase județe din țară, adăugând că și luna iulie a debutat cu temperaturi extrem de scăzute.
„În 30 iunie, am avut cod roșu de caniculă pentru 6 județe în partea de vest, nord-vest a țării. Areale din Moldova, Dobrogea și din Bărăgan, centrul Munteniei, sunt caracterizate de valori ale cantităților de precipitații, în cele 10 luni, sub 200 de litri pe metru pătrat, ceea ce înseamnă 10 litri pe lună. 1 iulie, luna lui Cuptor, a debutat, de asemenea, cu cod roșu pentru aceste zone.
Val de căldură persistent instalat încă din 29 iunie până în data de 5 iulie, când în foarte multe zile consecutive, observăm, în aproape o săptămână, temperaturile au depășit pragul unei zile de caniculă, pe fondul unei secete pedologice, de asemenea prelungite”, a mai spus Elena Mateescu pentru Europa Liberă.
Elena Mateescu, despre evoluția vremii în următorii doi ani
Aceasta a venit și cu un scenariu sumbru. Meteorologul se așteaptă la o vară extremă, adăugând că toate culturile de toamnă vor fi întârziate din cauza temperaturilor din ultimele două luni.
Referitor la vremea din următorii ani, meteorologul se așteaptă la mai multe fenomene meteorologice extreme, indiferent de sezonul. Printre acestea se numără valuri de căldură, secetă, dar și inundații.
„Cu siguranță vom vorbi de mai multe fenomene meteorologice extreme, indiferent de sezonul în care ne aflăm. Vom avea secetă, inundații, valuri de căldură. Vom trăi într-un tipar de vreme a extremelor care vor tinde să devină o normalitate”, a mai spus Elena Mitescu.