Vremea se încălzește dramatic duminică. Prognoza meteo ANM

Vremea în țară este în continuă încălzire, potrivit ANM (Adminstrația Națională de Meteorologie). Temperaturile vor crește cu fiecare oră, iar după prânz atmosfera va deveni irespirabilă.

Urmează o zi însorită și foarte caldă în Dobrogea și Bărăgan, cu temperaturi de 34-35 de grade în Bărăgan. Disconfortul termic crește în această zonă, în timp ce pe litoral va fi mai bine, cu maxime de 27-28 de grade.

În Moldova sudică și nordul Munteniei, temperaturile se apropie de pragul caniculei, iar indicele de confort termic depășește pragul critic de 80 de unități, făcând aerul greu de respirat.

În jumătatea nordică a Moldovei și Bucovina, urmează o zi exagerat de caldă, cu 34-35 de grade la umbră și multă zăpușeală. Spre seară și la noapte se adună norii și apar averse, cu descărcări electrice și vânt intens.

În nordul Transilvaniei și Maramureș, căldura va fi apăsătoare, cu maxime în jur de 34 de grade. Temperaturile resimțite vor fi mai ridicate. În a doua parte a zilei vor veni ploi abundente, cu grindină și vijelii.

În Ținuturile vestice, va ploua spre seară. Până atunci, căldura este greu de îndurat, cu temperaturi de 37 de grade la umbră.

Aerul fierbinte nu ocolește nici Transilvania. În depresiuni, unde este acum răcoare, la amiază se vor înregistra în jur de 34 de grade. Mai târziu, apar ploi zgomotoase, în special în zonele montane.

Și în sudul țării va fi extrem de cald

În Oltenia, aerul se încinge de la primele ore ale zilei, iar la amiază temperaturile ajung la valori extreme, de 38-39 de grade. În județele Dolj, Olt și Vâlcea este cod roșu de caniculă.

În sudul României, căldura devine insuportabilă. Cod roșu pentru județele Argeș și Teleorman, unde se vor înregistra 38-39 de grade.

În București, căldura este tot mai greu de suportat. Astăzi avem o amiază caniculară, cu soare arzător și o maximă de 37 de grade. Disconfortul termic sporește după prânz. Urmează o noapte tropicală, cu o minimă de 20 de grade.

La munte, se face mult mai cald decât ar fi normal. Domină atmosfera însorită, dar apar și înnorări în a doua parte a zilei. În unele masive este posibil să vină o ploaie rapidă, trecătoare.

litoral Romania
SURSA FOTO: Dreamstime

Pe litoral găsim vreme frumoasă și caldă, cu temperaturi de până la 30 de grade în stațiuni. Cu toate că temperaturile sunt mai scăzute decât în restul țării, disconfortul termic se resimte și aici. Apa mării are 24-25 de grade, iar vântul devine mai activ după prânz.