Recomandările Ministerului Sănătății pentru noul val caniculă
Ministerul Sănătății a emis recomandările esențiale pentru populație, având în vedere noul val de caniculă înregistrat la nivel național. Printre acestea se numără:
– Evitați pe cât se poate expunerea prelungită la soare între orele 11-18
– Dacă aveți aer condiționat, reglați aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală
– Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depășește 32 de grade Celsius.
– Dacă nu aveți aer condiționat în locuință sau la locul de muncă, petreceți 2-3 ore zilnic în spații care beneficiază de aer condiționat (magazine, spații publice, cinematografe).
– Pe parcursul zilei faceți dușuri călduțe, fără a vă șterge de apă.
– Purtați pălării de soare, haine lejere, și largi, din fibre naturale, de culori deschise
– Beți zilnic cel puțin 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aștepta să apară senzația de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15-20 de minute.
– Nu consumați alcool (inclusiv bere sau vin), deoarece aceasta favorizează deshidratarea și diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii.
– Evitați băuturile cu conținut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice.
– Consumați fructe și legume proaspete (pepene galben sau roșu, prune, castraveți, roșii) deoarece acestea conțin o mare cantitate de apă.
– O doză de iaurt produce aceeași hidratare ca un pahar de apă.
– Evitați activități în exterior care necesită un consum mare de energie.
– Aveți grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilități) oferindu-le în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită.
– Păstrați contactul permanent cu vecini, rude, cunoștințe care sunt în vârstă sau cu dizabilități. Interesați-vă de starea lor de sănătate!
Recomandările Ministerului Sănătății despre cum putem să limităm creșterea temperaturii în locuințe
În plus, Ministerul Sănătății oferă sfaturi practice despre cum putem să limităm creșterea temperaturii în locuințe:
- Închideți ferestrele expuse la soare și trageți jaluzelele și/sau draperiile.
- Țineți ferestrele închise pe toată durata în care temperatura exterioară este mai ridicată decât cea din locuință.
- Deschideți ferestrele seara târziu, noaptea și dimineața devreme pentru a crea curent de aer în timp ce temperatura exterioară este mai scăzută decât cea din locuință.
- Opriți sau reduceți intensitatea luminilor artificiale.
- Închideți orice aparat electrocasnic de care nu aveți nevoie.
Mai multe recomandări în ceea ce privește protecția pe caniculă pentru toate categoriile de persoane sunt disponibile pe pagina de Facebook a Ministerului Sănătății.