Noile imageFORMULA DR-G1100 şi DR-G1130 sunt potrivite, în special, pentru aplicaţiile de scanare centralizată, precum camerele de corespondenţă digitală ale companiilor şi birourile specializate pe scanare. De asemenea, sunt potrivite şi pentru companiile din sectoarele furnizoare de servicii financiare, juridice sau sănătate, care necesită convertirea digitală a unor volume mari de documente şi arhivarea acestora.
Modelele compacte imageFORMULA DR-G1100 şi DR-G1130 sunt succesoarele celor mai bine vândute scannere de birou de dimensiuni medii, imageFORMULA DR-6050C, DR-7550C şi DR-9050C. Noile imageFORMULA DR-G1100 şi DR-G1130 cresc productivitatea prin vitezele impresionante de scanare, de până la 200ipm respectiv 260ipm. Amândouă beneficiază de o tavă de alimentare automată cu documente, care suportă până la 500 de coli, pentru procesare rapidă şi de calitate a volumelor mari într-o singură operaţiune. Cele două modele au un volum recomandat de utilizare de până la 25.000, respectiv 35.000 de scanări zilnice.
Utilizatorii pot procesa cu încredere o gamă largă de tipuri de documente graţie unei tăvi plate de alimentare cu hârtie ce permite atât scanarea hârtiei foarte subţiri (20gsm), cât şi a celei mai groase, cartonate (255gsm). Folosind funcţia folio mode, utilizatorii pot chiar să scaneze documente de format A1. Mecanismul robust are trei moduri selectabile pentru ca alimentarea cu hârtie să funcţioneze neîntrerupt în timpul scanării de loturi de documente, pe diverse tipuri de hârtie. Pentru mai multă siguranţă şi pentru a evita distrugerea documentelor, sunt încorporaţi senzori de detectare a capselor, în timp ce modul manual de alimentare permite mai mult control asupra manipulării acestora asigură o scanare rapidă.
imageFORMULA DR-G1100 şi DR-G1130 sunt disponibile în toate birourile de vânzări Canon şi la distribuitorii parteneri din Europa începând din ianuarie 2013.