Cântărețul italian Michele Merlo este în comă. A fost supus unei operații
Tatăl artistului spune că fiul său se luptă între viață și moarte pe un pat de spital din Bologna, în urma unei hemoragii cerebrale.
„Michele a suferit o intervenție chirurgicală foarte delicată, este acum într-o comă farmacologică, dar speranțele de recuperare sunt reduse doar la o licărire”, a spus acesta.
Artistul a acuzat dureri mari de cap
Înainte să ajungă la spital, artistului italian i s-a făcut rău în timp ce se afla în vizită la un prieten de-al său din Bologna. Medicii au fost chemați imediat. La fața locului, aceștia și-au dat seama că starea lui Michele Merlo, cunoscut și sub numele de Mike Bird, este într-o stare foarte gravă notează huffingtonpost.it.
Înainte de a-i fi rău, acesta a postat pe rețelele de ocializare o postare în care vorbea despre o durere chinuitoare de cap și de gât.
Sursă foto: Dreamstime