Cantitatea de lapte pe care ar trebui să o bem într-o zi. Ce spun experții
În schimb, se concentrează pe cât de multe produse lactate ar trebui consumate. Astfel, o persoană adultă, care mănâncă cele 2.000 de calorii recomandate zilnic, ar trebui să bea trei căni de lapte, potrivit Tastingtable.
La ce ajută laptele
Lactatele sunt produse alimentare făcute din lapte de vacă, de oaie sau de capră: brânză, iaurt, înghețată și unt. Toate aceste produse lactate includ nutrienți importanți necesari organismului. Proteinele, calciul, vitamina B12 și vitamina D se găsesc în produsele lactate. Laptele nu ajută doar la întărirea oaselor, ci și la reconstrucția și repararea țesutului muscular, la construirea și la menținerea dinților puternici, precum și la menținerea funcționării corecte a sistemului nervos.
Cât lapte ar trebui să bea copiii
Deși Departamentul Agriculturii recomandă trei pahare de lapte pe zi, există o mică variație, în funcție de vârstă. Pentru copiii cu vârsta între doi și trei ani, se recomandă două căni de lapte pe zi. Această cantitate crește la două căni și jumătate pentru copiii cu vârsta între patru și opt ani, iar apoi cele trei căni devin standardul pentru persoanele cu vârsta de peste 9 ani.
Ce e mult strică, iar asta se aplică și laptelui
Dar, ca orice lucru consumat în exces există și reversul medaliei. Iar laptele nu face excepție. Un consum excesiv de lapte, zilnic, poate duce la probleme digestive, precum și la posibile complicații din cauza ingerării prea multor substanțe nutritive din lapte. În timp ce cantitatea potrivită de lapte poate ajuta la menținerea unei greutăți sănătoase, un consum prea mare poate duce la creșterea în greutate.
Este bogat în zahăr, deci îngrașă
Laptele nu conține doar grăsimi saturate, ci este și bogat în zahăr. O cană de lapte integral cu 3,25% grăsime are 152 de calorii, 12 grame de zahăr, 8 grame de grăsime și 8,14 grame proteine. Trei pahare de lapte zilnic ar însemna așadar 456 de calorii, în timp ce patru pahare ar ajunge la 608 calorii.
Specialiștii susțin că nu este recomandată nici asocierea laptelui cu cafea, pentru că acizii conținuți de cafea duc la modificarea proteinelor din lapte, ceea ce îl transformă într-un aliment greu de digerat. De asemenea, laptele nu ar trebui băut cu biscuiți, deoarece absorbția calciului se diminuează din cauza unor substanțe conținute de cereale.