"Capacitatea instalată a producţiei de energie eoliană ar putea ajunge la 1.000 Megawatti, la finalul anului 2011. Estimăm că alţi 600 MW vor fi instalaţi, până la finalul anului", a declarat directorul executiv al AREE, Dana Duică, joi, la un seminar pe teme energetice.
Construcţia unităţilor de producţie a demarat în cadrul unor proiecte eoliene cu o capacitate totală de 1.082 Megawatti, până în martie 2011, a declarat directorul Direcţiei de Energie Regenerabilă din cadrul ANRE, Radu Regman.
"Până în prezent, au fost date avize de racord pentru o capacitate totală de 11.000 Megawatti şi au fost semnate contracte pentru 6.000 Megawatti. Au fost date, de asemenea, autorizaţii de înfiinţare şi au început construcţiile pentru 1.082 MW", a afirmat Radu Regman.
Acesta a precizat ca "vântul va acoperi 70 – 80% din ţinta de producţie a energiei regenerabile".
România şi-a mărit anul trecut capacitatea instalată în energie eoliană cu 448 MW, la 462 MW, plasându-se pe poziţia a şaptea în UE după creşterea de volum, conform unui raport al Asociaţiei Europene pentru Energie Eoliană EWEA.
Ponderea energiei eoliene în totalul consumului intern este de 24% în Danemarca, 14% în Spania şi Portugalia, circa 10% în Irlanda şi Germania şi 5,3% la nivelul UE, iar în România de numai 1,6%.
În România, sunt în pregătire sau în derulare numeroase proiecte de energie eoliană, dezvoltate de companii precum CEZ (350 MW), Iberdrola (500-600 MW), Verbund (200 MW), Energias de Portugal (230 MW) sau Continental Wind Partners (232 MW).
SURSA: Agerpres