Invitat în podcastul lui Teo Trandafir, Dan Capatos a vorbit despre câțiva prezentatori TV din România, printre care și Andreea Marin. Jurnalistul a spus ce părere are despre "Zână".
Dan Capatos a catalogat-o pe Andreea Marin drept falsă
Teo Trandafir l-a avut ca invitat în podcastul său pe Dan Capatos. Cei doi au vorbit despre mai multe persoane din domeniul media, printre care și Andreea Marin. Ei bine, despre „Zână”, jurnalistul a spus că are o părere rezervată despre ea, considerând-o falsă. În schimb, a recunoscut că îl admiră pe Cabral, deoarece dă dovadă de umor chiar și în formatele serioase.
„De ce n-a fost Andreea Marin tot timpul autentică? De ce a fost întotdeauna așa teatrală?”, a întrebat Capatos.
„După părerea mea, imaginea pe care credea ea că o vrea telespectatorul era asta”, a răspuns Teo Trandafir în podcastul său.
„Da, poate că în show-ul ei o fi fost așa. Eu cred că secretul e să fii cum ești tu, dar poate nici formatul nu-ți permite, de asta zic, că n-am nimic cu săraca femeie.
Îmi place Cabral că reușește să strecoare păreri personale și poante. Știi, el reușește. Cred că este… Și Dan Negru reușește cumva, dar i-aș vedea și într-un format liber, cred că ar fi mult mai spumoși”, a spus Capatos.
Jurnalistul îi este recunoscător lui Dan Diaconescu
Prezentatorul Xtra Night Show nu a ezitat să dezvăluie o întâmplare de acum mulți ani, din perioada în care Dan Diaconescu era în atenția publicului. Concret, acesta i-a cerut lui Diaconescu să îi împrumute invitați, aflându-se într-o perioadă dificilă. Dan Diaconescu l-a ajutat atunci, motiv pentru care Capatos încă îi este recunoscător.
„O să-l respect pe Dan Diaconescu toată viața mea. Suntem prieteni! Stai să vezi ce am făcut. Încă mă amenința spectrul cifrelor, era urât. Nu era aurora boreală, era smog. Băi, ce fac? Eu nu cred că s-a întâmplat așa pe planetă. Bă, îl sun, să-mi dea invitați de la el.
Zic să fac și eu ce face el. Dacă fac și eu ce face el, pe Antena 1, n-are cum să nu fie bine. Producătoarea zice: ‘Tu ești sănătos la cap?’ L-am sunat și îi zic: ‘Vă zic direct că n-am cum să ocolesc că tot acolo ar trebui să ajung.
Am și eu de crescut un copil, mă dă afară dacă nu fac treabă, nu știu cum să fac să iasă ca la tine. Zic, când avem subiecte din astea care ne interesează gen Oana Zăvoranu, Nikita… Poți să mi le dai și mie, că eu am o oră?’ „, a povestit jurnalistul în fața lui Teo Trandafir.
Dan Capatos nu mai păstrează legătura cu Mădălin Ionescu
Recent, conflictul istoric dintre prezentatorii de televiziune Mădălin Ionescu și Dan Capatos a fost adus din nou în atenția publicului, reamintind perioada tumultoasă în care cei doi se aflau într-o competiție acerbă pentru audiențe.
Chiar dacă au trecut zece ani de la încheierea procesului de denigrare, cei doi nu mai păstrează nicio legătură.
Conflictul dintre Mădălin Ionescu și Dan Capatos a atins cote mari acum un deceniu. În acea perioadă, ei conduceau emisiuni de succes, concurând pentru atenția telespectatorilor. Disputa a pornit de la atacuri reciproce și a ajuns până la jigniri. În final, a ajuns în instanță sub forma unui proces de denigrare.
Recent, în contextul reluării subiectului în presă, prezentatorul Xtra Night Show a declarat că nu mai există resentimente față de colegul său de breaslă și că nu au nimic de împărțit în prezent. Desigur, nu mai există nici comunicare între cei doi, iar rivalitatea lor de altădată nu mai are relevanță. Mai multe puteți citi aici.