Un fost miner le-a explicat tuturor de ce pensia lui a scăzut, după recalculare. „Matematic, e clar! Din start, toți au pierdut!”, spune el. Cum se calculează corect?
Recalcularea pensiilor, un coșmar pentru foștii mineri
Recalcularea pensiilor, un coșmar pentru foștii mineri! În domeniul mineritului se resimt efectele anulării stagiilor complete de cotizare de 15 ani, 17 ani și 20 de ani. Valoarea de 25 de ani a fost stabilită într-un mod nedemocratic, care face parte din formula VPR-ului.
La vremea respectivă, fostul ministru al Muncii și Protecției Sociale, Olguța Vasilescu, a susținut că valoarea de 25 de ani a fost stabilită într-un mod arbitrar, fără a reprezenta un stagiu mediu complet de cotizare. Cu toate acestea, a trebuit să accepte această valoare, care a fost inclusă în Legea nr. 127 și apoi în Legea nr. 360. Valoarea de 25 de ani este o măsură mascată care a dat peste cap sistemul de calcul al pensiilor. Cei care au cotizat timp de 35 de ani au fost afectați deoarece calculele au fost ajustate la 25 de ani, reducându-le pensiile. Prin formula de calcul, li s-a retras indicele de corecție, afectându-i pe toți, indiferent dacă au beneficiat sau nu de acest indice anterior.
Toți cei cu stagiile de cotizare de 15 ani, 17 ani și 20 de ani, specific mineritului și activității de extracție a uraniului, au fost aduși la valoarea de 25 de ani, ceea ce a dus la pierderi pentru toți.
„În zona de minerit, sunt efectele clare ale anulării fostelor stagii complete de cotizare, de 15, 17 și 20 de ani. S-a stabilit cum s-a stabilit, în mod nedemocratic, zic eu, valoarea de 25, care face parte din formula VPR-ului. La vremea respectivă, doamna ex ministru de acolo, Olguța Vasilescu, a spus că 25 este o valoare, așa, venită din cosmos, nu este un stagiu mediu complet de cotizare, după aia a trebuit să cedeze la ceea ce a afirmat și, mai nou, asta a fost pe legea 127, și pe legea 360, acum, s-a introdus, din nou, valoarea de 25, care, de fapt, este o chestie mascată.
Este o valoare pusă acolo, astfel încât totul să se dea peste cap. Pe cei de la 35 de ani, care sunt majoritatea care s-au pensionat, e grosul pensionarilor, i-a adus la 25 calculul. În fine, la toți, prin formulă, le-a luat indicele de corecție, aia este clar, care l-au avut că au fost și care nu l-au avut.
După ce i-a adus pe ăștia la 25, de la 35 la 25, și le dă acolo câteva zeci de lei, sute de lei, nu prea la mulți, doar celor care mai au puncte de stabilitate, pe noi, ceilalți, de la 15, 17 și 20, care este mineritul plus activitate de uraniu, ne-a dus la 25. Matematic e clar. Din start, toți au pierdut, toți!”, a explicat el în cadrul emisiunii TV „Politica Zilei” de pe B1 TV.
Foștii mineri au început protestele
Cu o zi în urmă, foștii mineri au protestat în Valea Jiului, după ce, spun ei, au fost umiliți și s-au ales cu pensii mizere. Vor să trezească la realitate primarii social-democrați „care tac de două săptămâni de când a început această mascaradă a pensiilor.” Au de gând să dea statul român în judecată.
„Este inacceptabil ce s-a întâmplat, legea asta este o lege a umilinței până la urmă și a unei mari mizerii. Așa cum am spus de mai multe ori și în postările mele, nu este posibil să schimbi regulile pensionării, condițiile pensionării după 8-10 ani sau 15 ani după ce oamenii au ieșit la pensie.
Noi astăzi ne adunăm și vom colinda în toată Valea Jiului, fiindcă vrem să trezim la realitate primarii PSD care tac de 2 săptămâni de când a început această mascaradă a pensiilor. De asemenea, ne organizăm să contestăm în instanță aceste decizii de pensionare, fiindcă într-un stat de drept nu poate să existe o decizie de pensionare care să aibă două sume trecute pe ea”, a spus reprezentantul minerilor într-o intervenție TV.