„Eu văd capitalismul ca pe un sistem economic bazat pe piață, competiție, dreptul la proprietate. În acest sistem resursele sunt alocate pe baza prețurilor și nu de functionari numiți sau aleși”, a declarat analistul financiar Florin Cîțu.
Acesta a adăugat, în privința proiectelor prioritare pe care rRomânia ar trebui să le aibă în viitor, că nu este atât de arogant încât să spună ce proiecte ar trebui să atragă resursele din România. „Cel mai bun lucru pe care putem să-l facem este să reducem rolul statului în economie. De la jucător la administrator/regelmentator. Proiectele vor apărea după aceea. Am văzut ce proiecte au produs atât guvernele cât și sistemul de fonduri europene. Dacă vrem să prindem din urmă țările din Europa trebuie să avem mai multă încredere în piață și competiție”.