România are capacitatea să devină cel mai important punct economic al Sud-Estului Europei, spune Marcel Bărbuţ, proprietarul producătorului de materiale pentru construcţii AdePlast, cu ocazia aniversării a 23 de ani de la lansarea revistei Capital.
„Cu suişuri şi coborâşuri, capitalismul în România devine din ce în ce mai serios, mai stabil, mai benefic pentru noi toţi. Haotic la început, ezitant o vreme, dar din ce în ce mai stabil, capitalismul românesc se curăţă de diletanţi. Criza a trecut, benefică pentru piaţă pentru că a curăţat-o de uscături. Acum rămâne ca noi, cei care am crescut şi am investit în toţi aceşti ani să mergem la export, să aducem plusvaloare în ţară, să investim în cercetare şi în tehnologia de mâine“, menţionează acesta în mesajul său.
El mai spune că statul are responsabilitatea de a investi în cercetare, dar companiile ar trebui să se implice şi ele în acest sens. În opinia sa inovaţia trebuie să devină o stare de fapt în companii.
Bărbuţ consideră că a venit momentul să nu mai fim nevoiţi să ne plângem de lipsa autostrăzilor. „Cu oameni competenţi în ministerele de resort şi cu voinţă politică trebuie să avem infrastructură; repede!“, subliniază acesta.
Pe 4 decembrie 1992 se lansa pe piaţa românească revista Capital, prima publicaţie de business din România şi un reper al presei economice, cu titlul: „Doi români din trei vor capitalism“. Principiile economiei de piaţă au fost, sunt şi vor rămâne cele după care ne vom ghida şi în următorii ani.