Capital aniversează 23 de ani: „Doi români din trei vor capitalism”

Pe 4 decembrie 1992 se lansa pe piața românească Revista Capital, prima publicație de business din România și un reper al presei economice, cu titlul: „Doi români din trei vor capitalism“. Principiile economiei de piață au fost, sunt și vor rămâne cele după care ne vom ghida și în următorii ani.

După 23 de ani, noi, jurnaliştii de acum ai revistei, le datorăm, în primul rând, mulţumiri celor care au ridicat de la zero cel mai puternic brand al presei economice, la fel ca şi cititorilor care ne-au fost alături, menţinându-ne lideri pe o piaţă cu tot mai mulţi competitori.

Studii de piaţă realizate la început empiric, analize ale comportamentului de consum făcute înainte de apariţia firmelor specializate de cercetare, articole despre cariere şi programe de dezvoltare personală, în anii în care nicio companie de management al resurselor umane nu intrase în ţară, sau analize în premieră pentru afacerile din piaţa media, de publicitate şi relaţii publice. Sunt doar câteva dintre domeniile în care Capital a fost pionier în presa românească, la fel cum tot revista noastră a fost printre primele publicaţii care a lansat o ediţie online. Site-ul  www.capital.ro a apărut 1998, într-o perioadă în care puţini români foloseau internetul. În prezent, ediţia online a revistei are conţinut special, actualizat zilnic, şi se situează constant pe locuri din fruntea clasamentului celor mai accesate site-uri de ştiri economice, cu peste un milion de cititori unici în fiecare lună.

Marile tunuri ale vremii au fost descoperite în premieră de jurnaliștii revistei, iar anchetele Capital, chiar dacă nu au provocat întotdeauna cutremure, au continuat la așezarea economiei pe baze mai sănătoase: căderea unor bănci care, lăsate să funcționeze în continuare, ar fi provocat dezastre asemănătoare celor numite Caritas sau FNI, demisia unor miniștri, demascarea unor megaescrocherii, cazuri de corupție, de deturnare de fonduri sau de spălare de bani. Ca dovadă stau toate paginile scrise despre Mondragon, de jocul piramidal Caritas, de prăbuşirea dubioasei bănci Columna, de scrisorile nigeriene, de ingineria financiară MCS, de falimentul Băncii Turco-Române. Acestea, dar şi alte înşelătorii şi fraude au lăsat fără bani zeci de mii de români în anii ’90. Ar fi continuat probabil încă o vreme să facă victime, înainte de a dispărea, dacă o publicaţie ciudată pentru vremea aceea, care încerca să aducă rigoare şi subiecte economice serioase într-o presă fascinată de senzaţional, nu le-ar fi grăbit prăbuşirea, arătând publicului, cu cifre şi dovezi, că împăratul este gol.

Am fost și vom rămâne o publicație incomodă pentru autorități și un sprijin pentru întreprinzătorii, antreprenorii și angajații pe a căror muncă se sprijină economia.

CAPITAL 23 DE ANI. Anca Dragu Paliu: “Am crescut o dată cu revista Capital”

CAPITAL 23 DE ANI. Adrian Vasilescu: “Îi urez revistei Capital să treacă pe primul loc în educația financiară”

VIDEO CAPITAL 23 DE ANI. Gelu Diaconu: "Să rămâneți în aceași zonă a adevărului și obiectivității"

CAPITAL 23 DE ANI. Marcel Bărbuţ, AdePlast: "Capitalismul românesc se curăţă de diletanţi"

CAPITAL 23 DE ANI. Marius Ghenea: "Capitalismul nu este opusul comunismului"

CAPITAL 23 DE ANI. Adrian Antohi, Depanero: “Sistemul educațional trebuie să fie o prioritate pentru Guvernul României”