Urmând exemplul vizionar al lui Steve Jobs, veţi descoperi noi metode interesante de a vă elibera potenţialul creativ şi de a crea un mediu care încurajează inovaţia şi îi permite să înflorească. Veţi învăţa cum să îi egalaţi – şi să-i învingeţi – pe cei mai puternici adversari, să dezvoltaţi cele mai revoluţionare produse, să atrageţi cei mai fideli clienţi şi să aveţi succes în faţa celor mai importante provocări.
Cunoscutul jurnalist de afaceri, Carmine Gallo, a intervievat sute de profesionişti de succes – de la directori executivi, manageri şi întreprinzători, la profesori şi consultanţi –, dar şi mame casnice, pentru a înţelege, în profunzime, filozofia lui Steve Jobs. Acestea sunt principiile simple, importante şi realizabile care ne îndeamnă pe toţi să “Gândim diferit”.
Când vine vorba de inovaţie, preşedintele Apple, Steve Jobs, este o legendă. Sloganul companiei sale, “Gândeşte diferit”, este mai mult decât un instrument de marketing. Este un mod de viaţă – o abordare puternică şi pozitivă ce redefineşte inovaţia, pe care o poate aplica oricine, în orice domeniu.
Acestea sunt cele şapte principii ale inovaţiei, ce-l au ca sursă de inspiraţie pe însuşi Jobs:
1. Faceţi ceea ce vă place. Gândiţi-vă diferit la cariera dumneavoastră.
2. Puneţi-vă amprenta asupra universului. Gândiţi-vă diferit la viziunea dumneavoastră.
3. Puneţi-vă mintea la contribuţie. Gândiţi-vă diferit la modul în care gândiţi.
4. Vindeţi vise, nu produse. Gândiţi-vă diferit la clienţii dumneavoastră.
5. Refuzaţi o mie de lucruri. Gândiţi-vă diferit la design.
6. Construiţi experienţe măreţe. Gândiţi-vă diferit la experienţa mărcii dumneavoastră.
7. Stăpâniţi mesajul. Gândiţi-vă diferit la povestea dumneavoastră.
NU UITAȚI: Ediția din 31 octombrie a revistei Capital va fi însoțită de cartea "Steve Jobs. Secretele inovației".