CAPITAL LUXURY: Luxul made in Romania prinde la export

Noua generaţie de designeri români a intrat în liga cea mare şi îmbracă vedete din A-list-ul de peste ocean. Pentru clienţii brandurilor de lux din lume, "made in Romania" începe să sune cunoscut.

Katherine Heigl, Eva Longoria, Megan Fox, Maria Menounos, Jennifer Hudson, Terry Hatcher. Pare o trecere în revistă a distribuției unui film american bun. Dar e altceva: o listă scurtă cu vedete care au îmbrăcat ținute de lux cu etichetă românească.

Poate că tonul este dictat în continuare de nume celebre, precum Karl Lagerfeld, Vera Wang, Oscar de la Renta, Armani, Dior sau Alberta Ferretti, dar pe covorul roșu se perindă acum cu fast și creații românești, semnate de designeri precum Maria Lucia Hohan, Ingrid Vlasov,  Corina Vlădescu, Aura Cercel (Eva Culture) sau Andreea Bădală (Murmur).

Și lista mărcilor de lux din România nu se încheie aici. A fost nevoie însă de străini să ne arate nouă, tuturor, că avem tineri talentaţi în zona de confecţii-design vestimentar pe care refuzam să-i băgăm în seamă. (nota bene: adaosurile comerciale încep de la 5-10% şi pot să ajungă şi la 1.000-2.000%, în funcţie de cât de valoros este designerul – valoarea adăugată pe care designerii o aduc şi o pot aduce ţării nu e deloc mică).

Brandul MLH, impus pe piaţă de Lucia maria Hohan, de pildă, a reuşit să-și creeze o clientelă bine definită –  formată, în principal, din vedete din showbiz, politicieni, sportivi, femei de afaceri și nu numai -, în 10 ani de prezență pe piața internă și externă. „Şi încă mai avem de construit”, ţine să precizeze creatoarea MLH. A pornit afacerea cu două maşini de cusut second-hand şi un angajat. A ajuns acum la peste 65 de angajaţi, la care se adaugă colaboratorii şi partenerii de pe toate continentele, şi cu o bază de peste 100 de clienţi internaţionali „activi sezon după sezon”.

Printre divele de la Hollywood care-i poartă creaţiile se numără Jennifer Lopez, Katherine Heigl, Terry Hatcher sau Jennifer Hudson. O dovadă clară că vedetele sunt cucerite de creațiile Mariei Lucia Hohan e faptul că ele apar deja cu aceleași rochii la diferite evenimente. De exemplu, Rosario Dawson a purtat același model de rochie cu Nicole Scherzinger, dar în culori diferite.

Dar dacă produsele de lux de marcă internațională sunt cumpărate de multe ori de către cei care vor să arate că au bani, Andreea Bădală, creatoarea brandului Murmur – şi ea ajunsă, mai întâi, în atenţia presei internaţionale, după ce Madonna,  Beyonce, Britney Spears sau Lady Gaga au purtat creaţii ale româncei –, susţine că femeile cumpără de la ea pur și simplu pentru că au găsit ce le place. „Un body Murmur poate fi purtat în foarte multe moduri.  E suficient să-ţi placă şi să te reprezinte şi poţi să-l integrezi în garderoba ta. Pentru mine succesul nu înseamnă că produsul meu îţi shimbă radical dulapul, ci că ţi se pare că era piesa lipsă din dulap, din varietatea de exprimări pe care le ai tu prin haine. Pur şi simplu integrezi piesa Murmur în ceea ce eşti tu deja”, spune designerul.

Revista Capital va publica, în ediţia tipărită din 28 aprilie, un supliment gratuit – Capital Luxury – în care a intervievat pe trei dintre cei mai bine vânduţi designeri români.

DIN SUMAR:

Lafayette-ul ‘’Micului Paris”

Parfumul discret al exclusivismului

Casă, dulce casă

Un zâmbet sclipitor

Să fie spa!

Ultima fiţă în materie de gadgeturi!