Evident, fiind un reprezentant al Guvernului, Andrei Baciu a încercat să răspundă la chestiunile ridicate, sublininiind faptul că, toate problemele abordate vor aduse și la cunoștința ministrului de resort. ”Ne preocupă acest blocaj, dl Ministru Cseke Atilla a lucrat încă de la începutul anului la ușurarea procesului de autorizare”, a declarant Andrei Baciu. Aceasta ne spune că, la nivelul ministerului există procuparea majoră de a rezolva problemele constructorilor.
Există o reală preocupare la nivel de minister
”Ne străduim să îmbunătățim condițiile de autorizare, și a diriginților de șantier. Chiar și astăzi este un examen de autorizare a diriginților de șantier”, a mai subliniat subsecretarul de stat. Din nefericire, blestemul birocratic se face simâit puternic și aici. ”Facem eforturi, dar este un proces greoi. Este complicat, deoarece avem un proces legislativ mai complicat, este un „hățiș” birocratic, practice, în modificarea legislației, și așa mai departe”, a recunoscut Baciu. Lucrurile, însă, se pun în mișcare, așa cum ne-a asigurat Andrei Baciu.
”Există o preocupare, eu aș dori în urma acestei întâlniri să provocăm o întâlnire la minister ca să discutăm aplicat. Trebuie să discut cu domnul ministru să îi semnalez problemele”, precizează Baciu. ”Legat de studiile de fezabilitate, în prezent CNI are buget de 1 miliard de lei și are studii de fezabilitate de 3,7 miliarde de lei. Aceste studii vor intra în lucru peste un an, doi ,trei, este foarte multă cerere și nu avem buget suficient pentru ce este de lucru”, a mai evidențiat subsecretarul de stat.
Tot Andrei Baciu vine, însă, și cu o veste bună. ”În prezent în direcţia de urbanism din minister lucrăm la un cod de urbanism modern, care să reunească toate reglementările din domeniu, ceva similar cu codul administrativ. Speram să fie gata în septembrie!”, ne-a declarat, în exclusivitate, subsecretarul de stat Andrei Baciu.