Cristian Nicola, fondatorul companiei de consultanță imobiliară Investpoint, a fost, și el, present la Capital online Meetings, debatere ce a avut loc azi, de la ora 10.
Spre deosebire de unii dintre interlocutori, Cristian Nicola a venit cu un punct de vedere interesant, pentru că el privește piața din alt unghi. Astfel, de la Nicola am aflat că, pe zona rezidențială, lucrurile stau bine.
Există un necesar de locuințe
”În acest moment, din punct de vedere al valorii imobilelor, în principiu, dezvoltatorii care au reușit să construiască vând pe zona rezidențială. Blocajul a avut loc pe zona de birouri, care nu a reușit să se miște eficient”, declară Nicola.
”Proiectele vând, este un necesar de locuințe. Pe zona Pipera, spre exemplu, am studiat ansamblele de locuințe, în general, creșterea a fost cu 10-15%, în principal datorită maturizării proiectelor, dar și a creșterii cerințelor. Ne așteptăm și pe viitor să continue această creștere pe o cerere foarte mare de locuințe, mai ales în București”, mai adaugă fondatorul Investpoint.
”Pentru cumpărare cât și pentru investiție a crescut apetitul. Cred că oamenii se tem și de partea de inflație, și atunci, în România, singura posibilitate de investiție este în spații rezidențiale sau în spații comerciale”, a concluzionat Cristian Nicola.
Apropo de zona de birouri, un studio al Investpoint ne spune că chiria, ȋn București a scăzut, ȋn ultimul an, cu 12-17%, ȋn funcție de amplasare. Piața spațiilor de birouri a fost una dintre cele mai afectate de criza Covid-19, ȋntrucât multe companii și-au mutat, parțial sau total, activitatea ȋn online, iar angajații au trecut ȋn telemuncă. Astfel, chiriașii au renunțat la birouri sau au redus suprafața spațiilor.