Trebuie subliniat faptul că Petronel Munteanu, înainte de a ajunge la Ministerul Muncii, a fost și director adjunct în cadrul Casei Naționale de Pensii Publice și este un specialist reputat în domeniu. Spre exemplu, Munteanu, printre altele, este unul dintre cei doi specialiști care au participat, anul acesta, la o dezbatere cu un subiect destul de spinos: ”Evaluarea pensiilor din sistemul public”, discuție urmărită cu mare atenție la momentul respectiv.
În cadrul conferinței noastre, Petronel Munteanu a declarat că ”se preconizează ca, în 2060, un salariat va susține doi pensionari, ceea ce va fi o mare problemă pentru bugetul de stat”. ”Așadar, venitul din pensia de stat nu va fi îndeajuns, de aceea, când vorbim de tineri, va fi nevoie și de alte lucruri, de aceea educația financiară este foarte importantă. Educația financiară va fi prioritară (…)”, a mai spus Munteanu.
Cât despre Pilonul III, secretarul general al Ministerului Muncii a precizat: ”Sistemul public trebuie să existe mult timp de acum încolo. La acest moment, numai sistemul public poate asigura un venit de înlocuire la momentul ieșirii în pensie. (…) Până nu vom investi în Pilonul III nu vom avea o pensie decentă. Cât despre pensia ocupațională, aici și statul și angajatul trebuie să contribuie. Acest lucru asigură un parcurs, o vizibilitate a pensiei viitoare”.
Un alt invitat de calibru al emisiunii fost avocatul Gabriel Ionescu. Aceasta a vorbit și despre neajunsurile pensionarilor noștri. ”Litigiile ce privesc majorarea pensiilor vin de la acei pensionari ce au avut carte de muncă. Multe din acestea nu au fost trecute în datele noi. Ei s-au îndreptat spre instanțele de judecată ca să își recupereze drepturile ignorate. Litigiile sunt complexe, cu dovezi și martori aa că durata este mai mare. Bref, instanțele sunt sufocate de astfel de procese”, a subliniat avocatul care a oferit și o soluție la îndemâna autorităților: ”Acest lucru nu s-ar întâmpla dacă Casa Națională de Pensii ar fi avut un departament care să soluționeze pe cale amiabilă aceste cerințe din partea justițiabililor. De reținut, până în 2001, nu a existat nici un sistem informatic, totul se făcea pe hârtie.(…) raportul dintre pensionari și angajați este disproporționat”.
”Nu se poate ca un angajat să țină doi pensionari, este o chestiune de moralitate. Nu se poate ca o anumită generație să fie împovărată de faptul că s-au luat niște decizii greșite la un moment dat, expresie a incompetenței politice care s-a transformat, la ora actuală, în incompetență legislativă”, a mai punctat avocatul Ionescu.