Așa cum deja v-am obișnuit, azi, începând cu ora 10, a avut loc un nou episod din seria de dezbateri online organizată de Revista Capital. De această dată, subiectul a fost legat de piața asigurărilor de sănătate, o zonă de la care toți avem mari așteptări.
Invitații acestei ediții Capital Online Meetings au fost: Andrei Baciu – Secretar de Stat Ministerul Sănătăţii; Adrian Câciu, analist macroeconomie, colaborator permanent al Capital; Cezar Irimia – Preşedinte Federația Asociaâiilor Bolnavilor de Cancer; Conf. Dr. Laurenţiu Beluşică – Manager Spitalul Orășenesc Găești și Cristian Vasile – broker asigurări de viaţă Safety Broker. Emisiunea a fost moderată de Sorin Andreiana, redactor-șef al Revistei Capital.
Aici puteți urmări cea mai recentă dezbatere Capital Online Meetings:
Principalele teme abordate au fost:
- Valoarea pieței asigurărilor de sănătate – un miliard de euro pe an. Cum poate fi eficientizată?
- Ce sistem este mai potrivit? Sistemul american sau cel centralizat?
- Ce solutii private avem acum pe piață?
- Diferențe între asigurările de sănătate de stat și cele private (costuri lunare, sistem, beneficii, etc)
De asemenea, dat fiind că, în spațiul public, se vorbește tot mai des despre privatizarea serviciilor de sănătate, și acest subiect a fost abordat de invitați. Concluzia generală desprinsă în acest caz a fost aceea că un asemenea proiect necesită o abordare din care să nu lipsească niciun element esențial, de la asigurări la pacient și invers, cu un mare accent pe îmbunătățirea serviciilor către populație.