„Centrul de plăți Un-Doi” este una dintre aplicațiile online care permite plata imediată și fără bătăi de cap, de acasă, din fața calculatorului, a taxelor și impozitelor către Direcția de Impozite și Taxe Locale (DITL) Sector 5. Pe lângă serviciile deja puse la dispoziția cetățenilor, platforma online menționată va permite, în scurt timp, și plata pe loc a amenzilor primite, indiferent dacă cel care a primit contravenția se află la sute de kilometri distanță de Capitală și nu poate ajunge în timp util la ghișeu pentru a se încadra în cele 15 zile care permit înjumătățirea amenzii.
Bucureștenii din Sectorul 5 al Capitalei pot scăpa simplu și ușor, fără a mai fi nevoiți să bată la ușa instituției, de stresul nu doar al plăților (taxe și impozite) pe care trebuie să le facă la timp către instituția menționată, ci și de povara amenzilor primite pe raza altei localități, mult înainte ca acestea să fie centralizate în evidențele DITL București. Măsura, care urmează a fi în scurt timp implementată de către reprezentanții instituției responsabile de colectarea taxelor special pentru contribuabilii săi, vizează atât persoanele fizice, cât și pe cele juridice. „Le poți plăti instant, chiar dacă ele (amenzile, n.red) nu sunt încă debitate în conturile noastre, și poți beneficia astfel de reducerea semnificativă a cuantumului sancțiunii”, a declarat pentru Capital, Adrian Pătrașcu, șeful Serviciului de Prelucrare Automată a Datelor, din cadrul DITL Sector 5.
Gata cu stresul că poți depăși cele 15 zile care permit plata a doar jumătate din amendă
„În momentul de față suntem în teste pentru extinderea aplicației „Centrul de plăți Un-Doi” în sensul că poți plăti o amendă (care nu este debitată încă în contul nostru de taxe și impozite), în orice moment și indiferent de locul în care te afli fără a mai fi nevoie să aștepți ca respectiva sancțiune financiară să ajungă în evidențele noastre, iar mai apoi să te deplasezi până la sediul Direcției De Impozite și Taxe Locale Sector 5 pentru a o achita, situație în care riști să depășești termenul de 15 zile stabilit de lege pentru a beneficia de plata a doar jumătate din cuantumul amenzii”, a declarat Adrian Pătrașcu, omul responsabil de activarea în cadrul DITL Sector 5 a opțiunii plăților online.
Oficialul DITL Sector 5 a explicat și cum este posibil să scapi doar cu jumătate de amendă chiar dacă te afli la sute de kilometri de Capitală și nu te poți întoarce, în timp util, să plătești direct la ghișeu sancțiunea. „În cazul în care, să spunem, un contribuabil al Sectorului 5, indiferent că este persoană fizică sau juridică, se află în Iași, Brașov sau în orice altă localitate a țării și a fost amendat, poate apela la unul din aceste centre de plăți Unu-Doi, pe care le găsește aproape peste tot în marile magazine sau centre comerciale. Pur și simplu ia legătura cu operatorul de acolo și îi spune că vrea să plătească o amendă pentru Sectorul 5 București, de care aparține. I se vor lua datele de pe procesul verbal întocmit de autoritatea care a emis sancțiunea și vor fi introduse în baza de date a platformei „Centrul de plăți Un-Doi”. Vor fi, apoi, validate respectivele date, iar câteva minute mai târziu, prin sistemul electronic, vor ajunge în registrele noastre. În felul acesta este eliminată posibilitatea ca termenul legal de 15 zile, prevăzut pentru plata a doar jumătate din valoarea amenzii, să fie depășit. Un alt câștig al acestei platforme online este dat de evitarea aglomerațiilor la ghișeele DITL Sector 5”, a afirmat Adrian Pătrașcu, șeful Serviciului de Prelucrare Automată a Datelor, din cadrul DITL Sector 5.
Scapi de aglomerație și de statul la coadă
Aplicația „Centrul de plăți Un-Doi” face parte dintr-o serie de proceduri de plată online implementate cu succes de către Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 5 în relația cu contribuabilul. „Este foarte practică pentru că nu e nevoie să te deplasezi, pentru a plăti impozitul pe mașină, pe casă sau orice alte taxe, la ghișeele Direcției de Taxe și Impozite de care aparții, situație în care pierzi timp prețios, pe de o parte, iar pe de alta trebuie să suporți supliciul statului la coadă și al stresului generat de aglomerație. Ca să nu mai vorbim de situația în care ești la serviciu sau pur și simplu în vacanță în alt oraș al țării, iar deplasarea cu pricina înseamnă să te învoiești câteva ore bune sau chiar întreaga zi pentru a-ți plăti taxele sau, cazul în care ești plecat în concediu, să îți întrerupi voiajul pentru a fi la zi cu plata impozitelor și a taxelor”, a mai declarat managerul de proiecte plăți online din cadrul DITL Sector 5.
O promisiune onorată la doi ani distanță
În 2017, primarul Sectorului 5, Daniel Florea, vorbea pentru prima oară despre proiectul digitalizării serviciilor de plăți către DITL arondat comunității pe care o conduce: „Ne dorim să oferim cetățenilor un mod facil în care să interacționeze cu instituția noastră, prin măsuri adaptate standardelor europene în vigoare. Este una dintre obligațiile pe care le avem ca autoritate publică de interes local și de care ne străduim să ne achităm în mod onorabil, cu respect față de locuitorii Sectorului 5 și față de nevoile administrative ale acestora”. După doi ani, promisiunea edilului a devenit realitate, în premieră la nivel național, la nivelul Sectorului 5 devenind funcțională opțiunea plății online a taxelor locale, a impozitelor și amenzilor.
Firmele din Sectorul 5, doar varianta online pentru plata impozitelor
„Până la sfârșitul lunii decembrie, vom pune la punct sistemul de plăți exclusiv online în situația societăților comerciale care activează pe raza sectorului. Vom fi primii la nivel de țară care vom face acest lucru, așa cum am fost primii și la capitolul digitalizare a serviciilor către persoane fizice, prin introducerea unor proceduri de plată online. Practic, la nici un ghișeu al DITL Sector 5 nu va mai fi posibilă emiterea unui certificat fiscal sau plata impozitelor pe care firma respectivă trebuie să le achite. Totul se va face doar online, iar administratorii societăților vor fi nevoiți să apeleze la una din nenumăratele modalități de plată online din cele pe care le punem la dispoziție. În felul acesta vor fi eliminate inconveniente ale lucrului cu publicul precum așteptatul la cozi sau aglomerația din fața ghișeelor”, a declarat edilul Daniel Florea. Primarul Sectorului 5 a adăugat că digitalizarea serviciilor DITL în cazul persoanelor juridice va fi mult mai ușor de implementat. „Orice firmă are personal calificat în lucrul cu PC-ul, așa că nu va fi pentru administratorii de firmă o problemă să se adapteze condițiilor impuse de noi. În acest moment, Direcția de Impozite și Taxe a Sectorului 5 are cea mai largă paletă de colectare a impozitelor și taxelor din țară, iar totul se face la nivel informatic”, a mai punctat Daniel Florea.
Aplicații online la îndemână
Modalitățile de care vorbește primarul Sectorului 5, puse de către DITL la dispoziția persoanele juridice de pe raza sectorului pentru plata taxelor și impozitelor către DITL sunt: folosirea terminalelor de tipul Qiwi, Selfpay, prin punctele de colectare din benzinăriile OMV și Petrom, Poșta Română, CEC Bank sau „Centrele de Plăți Un-Doi”. Acestea din urmă sunt reprezentate de o aplicație online care permite plata imediată și fără bătăi de cap, a taxelor și impozitelor către Direcția de Impozite și Taxe Locale (DITL) Sector 5, de oriunde din țară și în orice moment. E suficient doar ca respectivul administrator de firmă să bată la ușa unui astfel de centru de plăți Un-Doi, să îi dea oficiantului de acolo date despre firma sa, pentru a putea fi identificat în sistem (CUI sau RO), și să solicite plata dărilor pe care trebuie să le efectueze. Este introdus în sistem, identificat ca societate comercială, iar dovada achitării facturilor ajunge instant în evidențele noastre”, a declarat pentru Capital Adrian Pătrașcu, omul responsabil de activarea în cadrul DITL Sector 5 a opțiunii plăților online. Adrian Pătrașcu a adăugat că avantajul folosirii acestei modalități de plată este dat de faptul că nu trebuie să te deplasezi la DITL Sector 5. „Poți face plățile de la orice centru comercial, magazin sau Mall în cadrul căruia ființează un astfel de centru de plăți. În plus, nici măcar nu trebuie să te afli în București pentru că Un-Doi Centru de Plăți există în aproape toate marile orașe ale României. Se evită, în felul acesta, aglomerația de la ghișeele DITL Sector 5 și nici nu sunt ținuți pe loc contribuabilii persoane fizice care, până acum erau obligați să aștepte cu orele, la coadă, pentru ca treburile financiare ale unui administrator de firmă (care se prezintă, de regulă la ghișeu cu un vraf de acte al căror studiu necesită timp îndelungat), să fie rezolvate de oficiantul DITL Sector 5”, a mai punctat Adrian Pătrașcu.