Declarație incendiară a Dr. Adina Alberts: ”Capitalul românesc este decimat”. Chirurgul estetician Adina Alberts a vorbit, la Capital Play, despre cum motorul economiei românești, adică IMM-urile, se luptă să reziste într-un mediu de afaceri nu tocmai prietenos, despre momentele în care succesul i s-a întors împotrivă, despre relaţia cu pacienţii săi, dar și despre valorile din viaţa personală
Declarația incendiară a Dr. Adina Alberts. ”Toată lumea trăiește niște vremuri extrem de grele. Noi, ăștia care producem, suntem biciuiți de ăia care nu produc nimic. Nu există niciun partid care să susțină antreprenoriatul românesc, capitalul românesc este decimat”, încearcă să tragă un semnal de alarmă asupra distrugerii antreprenoriatului românesc.
La fiecare patru ani, asistăm în campanie la două tipuri de discurs. Primul aparţine politicienilor în funcţie aspiranţi la un nou mandat şi predomină angajamentele de genul „Vreau să duc la capăt proiectele începute!”. Al doilea tip de discurs este întâlnit la competitorii celor aflaţi în funcţie, care se angajează că vor face „altceva”, „mai mult” şi „mai bine” decât au făcut predecesorii.
Pentru a căpăta vizibilitate, unii spun că vor face în patru ani ce nu s-a făcut în ultimii 20 de ani, alţii dau dovadă de o imaginaţie şi mai bogată şi înşiră proiecte fantasmagorice. La urma urmei, promisiunile nu costă, iar până la un eventual moment al decontului în faţa alegătorilor multe se pot întâmpla.
De ce se ferește omul de bună credință de politică? ”Nu găsește o persoană care să-l reprezinte”, crede dr. Adina Alberts, proaspăt intrată în politică, alături de soțul său, omul de afaceri Viorel Cataramă.
”În noiembrie, anul trecut, ne-am decis să formăm un partid. Avem certificatul de naștere. Fără o economie sănătoasă în România nu o să realizăm niciodată nimic. Dacă până acum 10 ani mai găseai în lumea asta politică niște oameni cu un IQ ridicat, în momentul acesta, în afară de faptul că nimeni nu se ține de promisiuni, nici nu ai cu cine să discuți”, spune medicul antreprenor.
Dr. Adina Alberts este chirurg plastician şi are o vastă experienţă în medicina estetică, a absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ în 1996. A lucrat timp de 10 ani sub îndrumarea profesorului doctor Ioan Lascăr, la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca din Bucureşti. Participă cu regularitate la diferite congrese şi simpozioane interne şi internaţionale.