Dinu Patriciu ocupă şi în acest an primul loc în topul politicienilor înstăriţi, potrivit calculelor Top 300 cei mai bogaţi români, realizat de revista Capital.
Sărac şi cinstit. Două cuvinte care, în România, alăturate ideii de politician, au darul de a sfida orice logică. Cine a mai văzut sau auzit aşa ceva? Un român care să fi ajuns la ciolan şi care să nu se fi înfruptat un pic, măcar aşa, de poftă, din el. Cu toate astea, se poate. Unii oameni de afaceri au trecut de partea cealaltă a baricadei, după ce fuseseră deja consacraţi în business, crezând că know-how-ul lor poate fi benefic ţării.
Unii au demonstrat acest lucru, în timp ce alţii au confirmat că apartenenţa la un partid politic deschide uşi şi dărâmă multe piedici. Din politică, sau cu ajutorul ei, se poate câştiga bine.
Unii oameni de afaceri care sunt şi politicieni vor să fie cât mai vizibili, iar alţii rămân în umbră. Pentru un om de afaceri, a avea statut de politician nu este chiar un avantaj. În special într-o ţară care nu este foarte bogată şi în special într-o perioadă de criză. Astfel, averea, cel puţin teoretic, trebuie să fie la vedere, iar câştigurile e normal să fie cât se poate de transparente.
Modul în care politicienii de la noi şi-au făcut averile diferă însă de la caz la caz. În timp ce, pentru unii, cariera politică se împleteşte cu cea din business, alţii s-au decis să facă pasul spre politică de abia după ce au avut succes în afaceri.
Unii oameni de afaceri susţin că nu vor altceva decât binele ţării, că acesta este singura lor motivaţie pentru care vin şi cer votul oamenilor. Alţii spun că, pentru ei, politica e un hobby, în timp ce câţiva anunţă că intră într-o cursă electorală numai ca să-şi susţină o idee.
Fără îndoială, nu toţi blufează. În plus, de foarte multe ori, argumentele aduse de un om de afaceri care intră în politică chiar au sens: dacă el a fost în stare să-şi strângă o avere de milioane, înseamnă că e manager bun. Bineînţeles, dacă ne uităm la cum s-au făcut averile în România ultimilor 20 de ani, ne dăm seama că nu este deloc o regulă, sursele averii fiind diferite.
Patriciu, cel mai bogat politician
Şi anul acesta, cel mai bogat politician este Dinu Patriciu. Cum şi-a făcut averea, se ştie. Mai puţin cunoscute sunt ambiţiile lui politice. Membru de seamă al PNL şi unul dintre cei mai importanţi finanţatori, Patriciu nu este chiar pe aceeaşi lungime de undă cu actuala conducere a partidului.
Prin urmare, momentan, businessmanul nu prea mai poate influenţa deciziile importante care se iau la vârf. Deşi considerat o persoană foarte influentă în PNL anii trecuţi, Patriciu spune că acum nu mai are nicio influenţă în lumea politicii. "Eu de zece ani nu mai am funcţii în PNL", a declarat acesta pentru
Averlle care apar în clasament sunt exprimate în milioane de euro.
1. DINU PATRICIU 1.000-1.100
2. RĂZVAN PĂUNESCU 410-435
3. GIGI BECALI 250-300
4. VIOREL CATARAMĂ 120-125
5. CULIŢĂ TĂRÂŢĂ 115-125
6. SILVIU PRIGOANĂ 95-100
7. ATILLA VERESTOY 70-75
8. ADRIEAN VIDEANU 60-70
9. FLORIN ANGHEL 27
10. DAN DIACONESCU 26
OPINII
Ce cred milionarii despre mediul de business
Ce-a fost mai întâi: politica sau afacerea? Pentru mulţi dintre cei înregistraţi pe listele unui partid din România, businessul a fost rampa de lansare şi în politică. Fie că au vrut să schimbe ceva în felul în care se desfăşoară lucrurile în ţară sau au vrut să li se deschidă uşi închise, mulţi milionari prezenţi în TOP 300 Cei mai bogaţi români au cochetat cu apartenenţa la o formaţiune politică, însă prea puţini dintre ei au ajuns să ocupe funcţii importante la nivel de partid. Am putea concluziona astfel, că tot afacerea-i mai importantă şi că schimbările vin mai degrabă din mediul de business decât din cel politic.
Sunt politica şi afacerile compatibile? Se ajută unii politicieni de propriul statut în afaceri? În opinia lui Culiţă Tărâţă, unul dintre cei mai bogaţi politicieni din România, cu o avere estimată de TOP 300 Capital la 120-125 de milioane de euro, răspunsul afirmativ se aplică la unii, însă se elimină la alţii. "Există licitaţii unde vezi cum se înghesuie oameni politici sau interpuşii lor", a declarat pentru
Ca mulţi oameni de afaceri – cu sau fără implicaţii în zona politicului – Culiţă Tărâţă susţine că investiţiilor businessmenilor români trebuie încurajate, întrucât acestea sunt cele care crează locuri de muncă atât de necesare în această perioadă dificilă economic.
"Criza există încă şi va fi şi în anii viitori, important este modul în care ne gospodărim. Avem noroc în acest an cu o recoltă agricolă bună şi cu creşterea preţurilor produselor agricole la nivel internaţional. Din 2012 se anunţă însă iar criză. Trebuie să tratăm cu mai multă seriozitate problemele care apar şi să luăm măsuri fiscale care să încurajeze afacerile. Sunt unul dintre iniţiatorii legii privind taxarea inversă, care a contribuit la reducerea evaziunii fiscale în agricultură", a spus Culiţă Tărâţă.
Know-howul din afaceri se aplică şi în politică
Posesor al unei averi estimate la 95-100 de milioane de euro, deputatul democrat Silviu Prigoană este unul dintre politicienii cu o afacere puternică în spate. Rosal Grup, una dintre firmele importante din portofoliul milionarului a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 31,2 milioane de euro – în creştere faţă de 2009 – şi un profit de 1,25 milioane de euro. Silviu Prigoană nu se consideră un oportunist şi un câştigător de pe seama carnetului de membru de partid. "Toţi cei care au bani sunt consideraţi potenţiali hoţi, în timp ce un italian care deschide la noi o măcelărie e privit ca investitor", îşi spune oful Prigoană, menţionând că în politică a intrat în momentul în care firmele sale erau deja consacrate şi nu ca să se îmbogăţească de pe urma apartenenţei la PDL.
Poate cel mai cunoscut politician cu afaceri, Attila Verestoy nu consideră că poziţia pe care o are în UDMR l-a ajutat să-şi sporească afacerile. Deşi membru de vază al puterii, senatorul nu a făcut bani peste noapte, are businessurile la vedere, iar flerul său şi-a spus cuvântul chiar şi pe perioada crizei economice.
Este unul dintre milionarii extremi de activi pe piaţa de capital, iar anul acesta a preluat controlul International Railway Systems de la Cristian Burci, a readus la muncă angajaţii aflaţi în şomaj tehnic şi, cel mai important, a reuşit să repornească producţia de vagoane de marfă.
A păstrat mereu o delimitare între activitatea sa politică şi cea de business, prin urmare Attila Verestoy a refuzat să vorbească în acest context despre averea pe care o are.
125 de milioane de euro
este averea estimată a lui Culiţă Tărâţă, potrivit calculelor realizate de Top 300 Capital. Culiţă Tărâţă este de mai mulţi ani în topul celor mai bogaţi politicieni din România.
"Avem noroc în acest an cu o recoltă agricolă bună şi cu preţuri bune la cereale. Din 2012 se anunţă însă iar criză.“
CULIŢĂ TĂRÂŢĂ, politician şi om de afaceri
- Top 300 cei mai bogaţi români, realizat de revista Capital, va putea fi găsit la toate chioşcurile începând cu data de 24 octombrie. Aceasta este cea de-a zecea ediţie a topului. În cadrul acestuia veţi putea regăsi informaţii interesante despre alţi oameni din politică dar care conduc, de asemenea, businessuri importante, precum şi despre cei mai importanţi oameni de afaceri din România.