Gala Premiilor de Excelență în Management, evenimentul prin care Capital recunoaște meritele celor care fac economia românească să crească, a ajuns la cea cea de-a cincea ediție. Vă prezentăm cei șapte manageri de elită nominalizați la categoria " Cel mai bun administrator public".
Într-un mediu economic mai degrabă incert dacă nu chiar ostil, zeci au chiar sute de companii din România fac performanță pentru acționarii lor și pentru clienți. Care este secretul lor? Capital reușește, de cinci ani, să răspundă la această întrebare și premiază cei mai buni dintre oamenii acestor companii, liderii. Pentru că meritele celor care fac diferența în mediul economic românesc trebuie să recunoscute, Revista Capital organizează ediţia din 2019 a Galei Premiilor de Excelență în Management.
Alegem împreună cu cititorii
La fiecare categorie de premii sunt selectați mai mulți nominalizați. Povestea lor și, mai ales, realizările din ultimul an le găsiți în revistă, dar și pe site-ul www.capital.ro. Dintre aceștia, dumneavostră, cititorii Capital, împreună cu redactorii, îi veți putea vota pe cei mai buni dintre cei buni. Pentru a lua decizia în cunoștință de cauză, vă vom arăta performanţele managerilor urmărind rezultatele, deciziile şi acţiunile relevante pentru categoria de premii. Cei trei mari câștigători ai fiecărei categorii vor fi premiaţi în cadrul Galei de Excelenţă în Managament, care se va desfăşura la finalul lunii iunie. Premiile vor fi acordate managerilor financiari, managerilor de vânzări, celor de resurse umane, celor cu atribuţii de marketing , managerilor de comunicare ,responsabililor de CSR li, ca o categorie separată, managerilor din sănătate și pharma.
Iată, mai jos, cei șapte administratori publici despre care noi credem că au făcut cele mai mari performanțe în 2018.
Daniel Gligoraş, Consiliul Județean Brașov
Absolvent al Facultății de Silvicultură şi Exploatări Forestiere în anul 2009, cu un doctorat în acelaşi domeniu, domnul Grigoraș este administrator public al Județului Brașov din noiembrie 2016. În perioada 2009-2015 a lucrat in cadrul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Centru, unde a acumulat o experienţă în monitorizarea, verificarea si implementarea proiectelor cu Fonduri Europene.
Ca administrator public al Judeţului Braşov contribuite la elaborarea și derularea proiectelor de dezvoltare cu atragerea de fonduri europene cât şi acelor cu alte surse de finanţare.
Daniel Gligoraş coordoneză programele guvernamentale de finanțare a lucrărilor de infrastructură de interes județean, precum și de gestionare a proiectelor cu fonduri nerambursabile, având inclusiv şi calitatea de ordonator principal de credite.
Cel mai important proiect la nivel judeţean, cât şi cu un impact la nivel naţional este Aeroportul International Braşov-Ghimbav, proiect care se află in derulare. Alte proiecte au fost reprezentate de cele realizate în POR 2014-2020, după cum urmează:
- Modernizare drum interjudetean DJ 104A, DJ105C si DJ105P;
- Modernizare drum interjudețean Covasna – Brașov care face legătura între drumul național DN 12 și drumul național DN 13;
- Modernizare si reabilitare drum județean DJ 112C;
- Modernizare si reabilitare drum județean DJ 104L, Dacia -Viscri- Bunesti;
- Reparaţii capitale, modernizare şi eficientizarea energetică a Unităţii de Asistenţă Medico-Socială de Pneumoftiziologie Sânpetru;
- Consolidarea, modernizarea si cresterea eficientei energetice a Spitalului Clinic de Psihiatrie si Neurologie Brasov;
- Dotarea cu echipamente și aparatură medicală performante a UPU din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov;
- Dotarea cu echipamente și aparatură medicală a Ambulatoriului Integrat al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov;
- Modernizare, dotare si eficientizare energetica a corpului S+P+7+M si corp extindere ale Spitalului Clinic de Obstetrica – Ginecologie Dr. I. A. Sbarcea Brasov;
- Imbunatatirea serviciilor sanitare ale Ambulatoriului Spitalului Clinic de Psihiatrie si Neurologie Brasov prin achizitionarea de dotari;
- Dotarea Ambulatoriului Spitalului Clinic de Urgenta pentru copii Brasov.
In prezent adminstratorul public urmărește derulare a 6 proiecte de reabilitare/modernizare/consolidare a drumurilor judeţene finanţate prin PNDL, proiecte implementate din fonduri propri, cât și din finanțarea Companiei Naționale de Investiții.
Având în vedere necesitatea şi dorinta de a avea un management eficient la nivelul institutiei, Consiliul Judeţean Braşov a accesat două proiecte pe Programul Operaţional Capacitate Administrativă:
- Sistem de management integrat la standarde europene pentru administrația județului Brașov;
- Îmbunătățirea procesului decizional și reducerea birocrației la nivelul Consiliului Județean Brașov.
Larisa Mihai, Consiliul Județean Ialomița
Iată cum se prezintă chiar administratorul public al județului Ialomița:
Fac parte din echipa Consiliului Județean Ialomița din luna martie 2017 ocupând funcția de Administrator Public. Anterior am lucrat în cadrul Primariei Orașului Amara fiind încadrată pe funcția de Administrator Public din 2012 până în 2017 și în funcția de Șef Serviciu Compartiment Contabilitate, Salarizare, Resurse Umane din anul 2006 până în 2012, având specialitatea Știinte Economice. Din calitatea de Administrator Public al orașului Amara, am îndeplinit atribuții de coordonare și conducere a activității de management economic și strategii de dezvoltare. Asfel am implementat cu succes proiecte atât cu finanțare locală, guvernamentală dar și proiecte cu finanțare europeană nerambursabilă dintre care amintesc:
- Programul Național Săli de Sport ,
- Refacere iluminat public in zona stațiunii Amara ,
- Reabilitare școala program finanțat prin Banca Mondiala,
- Pregatirea închiderii depozitelor neconforme de deșeuri din orașul Amara, prin Programul PHARE 2005 ;
- Îmbunatatirea sistemului de salubrizare, colectare și gestionare a deșeurilor în orașul Amara, în vederea reabilitării mediului, protejării sănătății populației și creșterii calitătii vieții în cadrul comunității – prin Programul PHARE 2004;
- Îmbunătățirea sistemului de alimentare cu apă potabilă în orașul Amara prin introducerea unor elemente tehnologice noi: front captare, conducta aducțiune și extinderea sistemului de canalizare – prin Programul PHARE 2006;
- Reabilitarea infrastructurii in zona lacului Amara prin programul PHARE 2000;
- Reabilitarea și modernizarea infrastructurii de drumuri in stațiunea balneară Amara, proiect derulat prin Programul Operational Regional 2007-2013, Axa 2;
- Reabilitarea parcului balnear din stațiunea Amara derulat prin Programul Operational Regional 2007-2013 Axa 5, Domeniul Major de Interventie 5.2.;
- Proiect “Amara – izvor de sănătate, tărâm de recreere”, derulat prin Programul Operational Regional 2007-2013 Axa 5, Domeniul Major de Interventie 5.3.;
- Proiect ’’Realizarea de noi capacități de producere a energiei electrice pentru consum propriu, prin valorificarea resurselor de energie regenerabilă, oraș Amara, județul Ialomița’’ derulat în cadrul Programului Operational Sectorial Cresterea Competitivității Economice, Axa Prioritara 4- 2016
- Proiect’’Centrul Național de Informare și Promovare Turistica Amara și dotarea acestuia’’derulat prin Programul Operational Regional 2007-2013, Axa prioritara 5, Domeniul major de interventie 5.3. – 2016
- Proiect Senior Experten Service în parteneriat cu Fundatia Germană pentru Cooperare Internaționala Afaceri GMBh,Bunschbtrao 2 – managementul administrației publice-2016
Experiența pe care am dobandit-o în activitatea de implementare a proiectelor cu fonduri europene realizată la Primaria orașului Amara, îmi este extrem de utilă în activitatea pe care o desfașor în prezent la Consiliul Judetean Ialomița, respectiv în funcția de Administrator Public, avînd în vedere atribuțiile de coordonare a aparatului de specialitate(resurse umane, finanțe publice,proiecte și investiții), dar și atribuțiile de asigurare a coordonării, administrării și monitorizării proiectelor cu finanțare nerambursabilă , de la bugetul local, de la bugetul de stat sau din alte surse atrase.
Nicolaie Moldovan- municipiul Alba Iulia
Licențiat în științe politice și administrative al Univesitatii Babes- Bolyai Cluj Napoca, specializat în project management și dezvoltare comunitară bazată pe proiecte de finanțare, este expert al Instrumentului de Asistență Tehnică și Schimb de Informații al Comisiei Europene (TAIEX);
Cu o experiență profesională de 15 ani în diferite funcții de conducere în administrația locală, mediul neguvernamental și în managementul proiectelor ocupă azi poziția e City Manager al orașului Alba Iulia.
Nicolaie Moldovan este autor și coautor pentru strategii de dezvoltare locală și intercomunitară, studii, planuri de marketing, planuri de afaceri, articole; Domnul Moldovan a fost lector în peste 60 de cursuri, conferințe, seminarii și ateliere privind: managementul proiectului, managementul financiar, evaluarea și monitorizarea proiectelor, oportunități egale, implicare comunitară, comunicare și relații publice, management organizațional, dezvoltare durabilă, informații și discuții pe teme europene, dezvoltare regională, inițiative ale orașelor inteligente;
Activează ca membru în mai multe organizații profesionale. Este membru în echipa de specialiști în afaceri europene intitulată „Club Europa”, organizat de Reprezentanța Comisiei Europene în România, echipă care să contribuie la dezbaterile pe diverse teme de interes pentru Uniunea Europeană și pentru agenda publică națională, membru al Asociației Internaționale a City Managerilor și al Asociației Națională a Administratorilor Publici, membru al Consiliului Director al Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile.
”Timpul e important doar în măsura în care e dublat de rezultate. Constanța mă caracterizează, de asemenea, însă și în cazul ei e nevoie de o „traducere” în consistență. Sunt deja 17 de ani de când am ales să mă alătur echipei Primăriei municipiului Alba Iulia iar din 2012 fac asta în calitate de administrator public. Am fost, înainte, șeful Serviciului de Proiecte Comunitare din cadrul Direcției Programe, începând cu anul 2004. De menționat și că am început să lucrez pentru dezvoltarea municipiului Alba Iulia în Fundația PAEM Alba, unde am învățat primele lecții serioase de project management. În cea mai mare parte a carierei profesionale am activat în dezvoltarea comunitară și regională. Apartenența mea activă la comunitatea de project manageri m-a ajutat enorm și m-a transformat dintr-un teoretician al proiectelor într-un dezvoltator fervent de aplicații de finanțare. Și, în egală măsură, într-un implementator al acestora, indiferent că vorbim de programe de finanțare europene, ale guvernului, sau acordate de o serie de organisme internaționale, guverne ale unor state cu care România are acorduri bilaterale, fundații etc.” spune Nicolaie Moldovan
Aflăm că Moldovam coordonează departamentele interne ale primăriei care generează resurse de dezvoltare pentru oraș. Atragerea și cheltuirea fonduri nerambursabile, parteneriatele naționale și internaționale cu alte administrații locale, cu societatea civilă, cu mediul de afaceri, relații cu organizații internaționale, cooperare în rețele instituționale de expertiză urbană intră în responsabilitatea administratorului public.
Moldovan crede ca administratorul pblic este e o soluție administrativă modernă foarte practică, un mod de a genera controlat progres în și pentru comunitate.
Din 2013 este ordonator principal de credite, responsabilitate delegată, de dl. Mircea Hava, primarul municipiului. Din 2016 coordonează și proiectul pilot Alba Iulia Smart City, un ecosistem de tip living lab și mediu de testare și învățare, un parteneriat public – privat în egală măsură, în care sunt implicate 45 de companii multinaționale, naționale și start-up-uri, cu mai bine de 100 de soluții inteligente care vizează o viață mai bună pentru oraș și oamenii lui.
Cel mai important proiect profesional, pe care îl prețuiește, fundamental este echipa pe care a construit-o în Primăria Alba Iulia și capitalul de relații profesionale pe care l-a dezvoltat cu niște colegi deosebiți, coordonați de primarul Albei, Mircea Hava.
”Oamenii din echipa mea sunt cei cu care aducem resurse importante pentru dezvoltarea orașului – milioane de euro, însă milioane de euro care nu pot cumpăra valoarea lor. Sunt oameni absolut fantastici, tineri și colegi mai experimentați profesional, dedicați 1000% muncii lor și ideilor în care cred. Sunt, daca vreți, noii spartani ai administrației românești. Și, cu oameni ca ei, cred că aceasta are șanse mari de „salvare”, de reabilitare și de profesionalizare. De a fi, practic, exact cum ar fi trebuit să fie dintotdeauna.” mai spune Moldovan.
La nivelul primăriei Alba Iulia au fost peste 150 de proiecte câștigate și 50 de proiecte coordonate de administratorul public, sunt sute de milioane de euro aduse pentru oraș și alte comunități locale, km de rețele de utilități, km de străzi modernizate, zeci de clădiri reabilitate, modernizate sau construite de la zero, investiții în capital uman etc.
Bogdan Pușcașu- municipiul Piatra Neamț
Bogdan Pușcașu a activat în domeniul bancar, in perioada 1991- 2009,
ultima poziție ocupată fiind de Director executiv Centru de Afaceri Corporate. Deține un master în resurse umane la Universitatea Montreal,
din 2009 a intrat în administrațiea publică locală, a fost auditor intern în sectorul public, specialist în activitatea de lobby și advocacy, expert accesare fonduri europene, expert prevenirea și combaterea corupției.
Bogdan Pușcașu este Administrator Public al municipiului Piatra Neamț de 10 ani, Membru al Consorțiului Regional de Inovare, Vicepreședinte al Asociației Administratorilor Publici din România, Membru al ICMA (Asociația Internațională a City/County Managerilor).
Domnul Pușcașu este coordonator al unor linii funcționale (Resurse umane / Economic / Achiziții /Guvernanță Corporativă) în cadrul Primăriei Municipiului Piatra Neamț, Președinte al Comisiei de Monitorizare a Sistemului de Control Intern Managerial, coordonator implementare al Strategiei Naționale Anticorupție (SNA 2016-2020), coordonator Autoritatea Urbană (Organism Intermediar în cadrul POR), coordonator implementare Misiunea Piatra Neamț Smart City 2020, președinte al Grupului de Acțiune Locală (GAL) Piatra Neamț. Totodată este implicat în dezvoltarea afacerilor la nivel local și atragerea de investitori, medierea relației cu organele de control și audit.
La întrebarea legată de proiectele implementate d-ul Bogdan Pușcașu a spus: ” Aș fi arogant să afirm că au avut un impact major, dar au produs schimbarea unor mentalități”. Managerul municipiului Piatra Neamț a fost Co-organizator al Congresuuil European de Turism Rural – 2012, inițiator Zona Metropolitană Piatra Neamt – 2013, inițiator și fondator Clusterul Ținutul Neamțului – 2014, Inițiator Misiunea Smart City – 2015, inițiator proiect Casa ONG-urilor – 2016, Organizator Forumul Societății Civile Nemțene – 2017, inițiator proiecte Noi și Mediul / Pașaport pentru Mobilitate – 2018, co-organizator reuniune Rețeaua Destinațiilor Europene de Excelență (EDEN) – 2019
Rareș Hopincă, sector 5, București
Rares Hopincă este city managerul Sectorului 5 din noiembrie 2018, anterior fiind Director General pentru proiecte în cadrul autorității publice locale. Absolvent de filosofie, administratorul public al Sectorului 5 provine din mediul privat, fiind consultant în domeniul managementului proiectelor și atragerii de finanțări externe, cu pregătire în domeniul investițiilor în parteneriat public-privat și experiență în implementarea proiectelor de infrastructură.
La nivelul Sectorului 5, city managerul coordonează implementarea proiectelor cu finanțare internă și internațională, realizarea investițiilor, gestionarea relațiilor de colaborare cu instituțiile financiare internaționale, dezvoltarea calității și a eficientței aparatului de specialitate al Primarului, precum și elaborarea de strategii și planuri de acțiune pentru dezvoltarea Sectorului 5.
Începând din 2016, de la preluarea mandatului de primar de către Daniel Florea, Sectorul 5 a intrat într-o nouă etapă de dezvoltare, marcată de planificarea riguroasă a direcțiilor strategice de intervenție și maximizarea tuturor surselor de finanțare pentru implementarea proiectelor. Astfel, la inițiativa primarului Daniel Florea, Sectorul 5 a adoptat prima strategie de regenerare urbană din România – Strategia de Regenerare Urbană Ferentari.
Rareș urmărește implementarea Master-Planului pentru cea mai mare amenajare urbanistică din România din ultimii 30 de ani – Cartierul Centenarului din zona Antiaeriană, lucreaza la strategia pentru cel mai mare hub tehnologic din Municipiul București – în zona Magurele și pentru o serie de proiecte care vor transforma Sectorul 5 și vor influența major calitatea vieții pentru toți cetățenii.
În vederea ducerii la îndeplinire a acestor proiecte majore, Sectorul 5 a apelat la toate sursele de asistență, atât naționale, cât și internaționale. În conformitate cu atribuțiile delegate și experiența deținută, city managerul Sectorului 5 a facilitat semnarea unui Acord de asistență tehnică cu Banca Mondială, refinanțarea, în condiții extrem de avantajoase, a datoriei publice a Sectorului 5, semnarea unui contract de împrumut cu Banca Europeană de Investiții în vederea finațării programului local de eficiență energetică, demararea evaluării financiare (credit rating) a Sectorului 5, precum și aplicarea de cereri de finanțare în cadrul tuturor programelor guvernamentale și operaționale.
In doar 3 ani de mandat, primarul Daniel Florea are in implementare proiecte de aproape 1 miliard de lei și în pregătire alte proiecte de 500 de milioane de lei. Conform planului de prioritizare a investitiilor, realizat împreună cu Banca Mondială, Sectorul 5 își propune să realizeze investiții de peste 300 de milioane de euro, în următoarele domenii: mobilitate urbană – 51 milioane de euro; regenerare urbană – 37 milioane de euro; eficiență energetică – 100 milioane de euro; educație – 35 milioane de euro; cultură și sport – 35 milioane de euro; capacitate administrativă și servicii publice – 16 milioane de euro; incluziune socială – 10 milioane de euro; sănătate – 25 milioane de euro.
Rareș Hopincă, administratorul public al Sectorului 5, coordoneaza realizarea investițiilor inițiate de primar și dezvoltă mecanisme pentru maximizarea capitalului de investiții, prin colaborarea cu instituțiile financiare internaționale și atragerea de investitori. Acesta este adeptul unei administrații moderne și transparente, a dialogului cu parteneri internaționali de anvergură și a utilizării modelului din mediul privat pentru eficientizarea administației publice locale a Sectorului 5.
Marian Panait, Sinaia
La Sinaia începea în 2013 un uriaș șantier – a fost schimbată toată infastructura subterană pe arterea principala și pe cele adiacente, dar au fost refăcute și câteva piațete, precum și trotuarele și iluminatul public. 98% din investiție, a fost acoperit de la Uniunea Europeană, și doar 2 % de la bugetul local. Nu numai că orașul e atracție pentru turiști, dar e mândria oamenilor locului, scriau cei de la Știrile Pro TV, într-un serial dedicat poveștilor de succes din România.
Sinaia de azi e rodul unei viziuni de planificare urbană coerentă. Tranformarea a început din zona centrală, însă mai nou, fondurile europene ajung spre periferie: se refac trotuarele, parcările și un sistem de iluminat public regenerabil pe străzile ce urcă spre munte. Un rol important la Sinaia l-a jucat instituția city-managerului, adică un administrator angajat să se asigure de continuitatea proiectelor, indiferent cine conduce primăria. „Este esențial, dacă fiecare localitate ar pune în aplicare legea care cere un administrator, cred că s-ar schimbă multe în țara asta. Noi trebuie să fim aceia care fac legătura pe termen lung, între o strategie pe care o are un decident, primar sau consiliu, și în următorii ani alt consiliu și alt primar, dar să ne asigurăm că partea de funcționalitate, de normalitate, de servicii. Să ne asigurăm că și viziunea pe termen lung este acolo!”, spune Panait. De când a dat concurs pe post și până astăzi a ținut să aducă în Sinaia orice model bun, preluat din Vestul Europei. Și cât timp orașul a atras finanțări europene, administrația a reușit să facă altceva cu fondurile proprii – au ridicat două grădinițe și o creșă, dar și un corp nou de clădire, lipit de vechiul sediu al primăriei. Un loc modern, unde serviciile oferite cetățenilor nu sunt cu nimic mai prejos decât într-o primărie din Elveția, Franța sau Germania.
Nicu Oneț, comuna Dudeștii Noi, Timiș
A absolvit Școala Națională de Studii Politice și Administrative în anul 2005, licențiat în administrație publică, profilul științe administrative, specializarea administrație publică. Apoi a terminat și un master la aceeași instituție de învățământ. Este în administrația publică de 15 ani. Din 2014 este Administrator Public în careul Primăriei Comunei Dudeștii Noi.
Iată cele mai importante proiecte gestionate de Nicu Oneț, potrivit propriei descrieri:
- Prin Compania Națională de Investiții S.A. am accesat un proiect, ”Sală de sport în comuna Dudeștii Noi”, 90% finalizat. Acesta are regim de înălțime P+1, 4 vestiare, grupuri sanitare, cabinet medical, tribuna cu 100 locuri, parcare.
- Am depus documentația pentru un alt proiect: ”Bazin didactic de înot”, la Compania Națională de Investiții S.A., bazinul de înot va avea o adancime variabila între 1,20 și 1,80 m și o dimensiune de 25 x 12,5 m, prevăzut cu 5 culoare de 2,5 m lățime. Proiectul este pe lista sinteză a Ministerului Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice și urmează să fie finanțat.
- În cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală am primit finanțare pentru proiectele
- „Modernizare străzi în Comuna Dudeștii Noi, judeţul Timiș” prin care se vor moderniza 10 Km de străzi din comună, 32% realizat.
- „Extindere primărie prin modificări interioare și exterioare la corp existent de cladire, extindere corp nou p+1e, construire anexe parter, creare acces auto, amenajări de platforme exterioare și împrejmuire” prin care se vor realiza 14 birouri, grupuri sanitare, sală de așteptare, sala de consiliu modernă, parcare.
- Scrierea și implementarea de proiecte finanțate din fonduri europene;
- În cadrul Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 am primit finanțare pentru proiectul„ ”Restaurarea și amenajarea peisagistică a ansamblului arhitectural Biserica Romano-Catolică Sf. Vendelin”. Biserica Sf. Vendelin este monument istoric clasă A, fiind cea mai veche biserică șvăbească din Banat, clădirile sunt construcții datând din anul 1751 – biserica și 1830 – casa parohială.
- În cadrul Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 am depus proiectul Reabilitare și extindere „Școala Gimnazială Dudeștii Noi” care este pe lista de rezervă.
- În cadrul programului IPA RO-SR am depus proiectul „Înființarea unei perdele ecologice de trecere dintre zona agricolă și rurală prin consolidare dealului din strada carpați și edificarea parcului promenada” care este pe lista de rezervă.
- În cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) am depus proiectul „Construire tribună la terenul de fotbal din Comuna Dudeștii Noi, județul Timiș
Vă mulțumim pentru votul dumneavoastră pe care puteți să-l exercitați aici: