Instituţiile de stat din România sunt neperformante din mai multe motive, unul fiind acela că sistemul de salarizare nu stimulează profesionalismul. Cum poate fi rezolvată problema?
Specialistul în HR George Butunoiu crede că politicienii trebuie să îşi asume o decizie şi să creeze o grilă de salarizare clară, nu să procedeze ca până acum.
"Acum tendinţa e să se ascundă în spatele unor calcule şi al unor specialişti", a spus Butunoiu vineri, la emisiunea Capital TV, difuzată de postul B1.
"De exemplu formula că raportul optim dintre cel mai mic şi cel mai mare salariu din sistem este 1/18. Ei vor spune că aşa a reieşit din calcule. Eu, ca specialist în resurse umane, spun că nu există niciun specialist pe lumea asta care să confirme aşa ceva", a menţionat Butunoiu.
El a precizat că în companiile din Occident, raportul este de 1/5 sau 1/6, iar "în ţări ciudate precum Rusia sau cele sud-americane", de 1/20 sau chiar mai mare, "ceea ce este periculos social şi economic".
George Butunoiu a amintit că în România, în anii 90, aveam de asemenea 1/20 sau 1/30, dar "de când cu criza, s-a stopat această tendinţă".