Acest sistem "a fost prezentat ca un panaceu, acolo urma să se întâlnească oferta cu cererea" şi totul să decurgă perfect, a spus Elena Tudose, director la Institutul de Politici Publice (IPP), în cadrul emisiunii Capital TV, emisiune transmisă de postul B1.
"În realitate, SEAP-ul poate fi viciat în multe moduri. Unele sunt chestiuni de eroare, altele de eroare mai deliberată, ca să zic aşa. De la un punct încolo, tehnicile pot părea ilare. O primărie o puteţi regăsi trecută cu p mic, iar oraşul cu O mare… e suficient să schimbi un caracter sau o diacritică şi în sistem nu îţi mai apare o autoritate contractantă, ci şase", a explicat Tudose.
Directorul IPP a adăugat că "SEAP a fost gândit pentru a reprezenta o piaţă electronică, dar şi un instrument de informare, pe care să îl folosim şi noi şi să ajungem la aceleaşi concluzii fără să avem un doctorat în achiziţii publice; cel puţin celui de-al doilea deziderat nu-i răspunde acest sistem".
Institutul de Politici Publice a realizat, la sfârşitul anului trecut, o analiză potrivit căreia "la categorii de produse extrem de simple – hârtie cumpărată de autorităţi contractante – preţul prin SEAP este în medie cu 23-25% mai mare decât dacă s-ar fi cumpărat hârtie en-detail de la colţul blocului", a arătat Elena Tudose.