"Declaraţia informativă – formularul 394 – are 16 pagini. Se vor strecura erori, vor apărea neconcordanţe între furnizor şi clientul său, astfel că agenţi economici de bună credinţă vor fi introduşi la grupa de risc fiscal ridicat şi vor fi controlaţi de cei de la Antifraudă", a afirmat Pătroi.
"Trebuie să facem legi clare, ca să nu mai existe marje de interpretabilitate, să le dăm celor de la ANAF posibilitatea de a nu mai aplica unele criterii subiective în aprecierea stărilor de fapt", a mai spus consultantul fiscal.
Prezent în emisiune, Gabriel Biriş, secretar de stat la Ministerul Finanţelor Publice, a arătat că inspectorul fiscal nu trebuie privit "ca un om rău", care vine hotărât să aplice sancţiuni, pentru că statul este un partener, nu un adversar al contribuabilului.
Biriş a menţionat că inspectorii fiscali suferă "presiuni de alte instituţii", iar "când le punem la îndoială judecata, creăm condiţii să fie acuzaţi de corupţie" şi din aceste motive ei au o frică în a-şi exercita meseria.