"Gelu Diaconu a fost victima sistemului pe care îl conducea într-o direcţie greşită", a declarat consultantul fiscal Adrian Benţa. Acesta crede că "sub auspiciile lupte anticorupţie s-au depăşit multe lucruri de bun simt", fapt ce se vede în numeroasele contestaţii în instanţele de judecată împotriva deciziilor ANAF.
La rândul sau, Alexandru Comănescu, senior tax manager la Mazars, a spus că "aşa cum ANAF îşi asumă rezultatele pozitive pe care le raportează, să îşi asume şi pe cele rele", cum ar fi complicarea formalităţilor în ce priveşte TVA.
În opinia lui Comănescu, controversatul formular 088 a fost introdus pentru a combate un fenomen negative – multe companii obţineau uşor cogul TVA, făceau tranzacţii şi apoi dispăreau. Numai că acest formular a îngreunat procedurile. Reprezentantul Mazars a dat exemplul unei companii din retail care nu a putut să îşi ia codul TVA "din cauza unei diplome" – unul dintre angajaţi îşi făcuse studiile în Austria şi de aici a ieşit o încurcătură.
"Fiscul face foarte multe abuzuri", a afirmat Adrian Benţa. El a explicat că de multe ori echipa de inspector fiscali stabileşte că societatea controlată trebuie să plătească suplimentar la stat o anumită suma şi este executată silit, dar această contesta la tribunal decizia şi dup ace câştigă procesul, primeşte despăgubiri de la buget.
"ANAF a raportat că a încasat cu 4 miliarde mai mult. Dar câţi dintre aceşti bani reprezintă impozite reale? Deciziile de impunere sunt desfiinţate la tribunal pe bandă rulantă", a arătat Benţa, precizând că Fiscul merge pe ideea "combatem evaziunea fiscală omorând contribuabilii".
Benţa a criticat şi deficienţele legislaţiei, întrebând rhetoric: "De ce citim trei oameni acelaşi temei normativ şi înţelegem trei lucruri diferite? De ce sunt atâtea procese în instanţa între Fisc şi contribuabili?".
Apare şi tendinţa unor agenţi fiscali de a lua mită de la companii. Alexandru Comănescu consideră "există o problema a salarizării" şi având în vedere că inspectorul e plătit prost, el "poate cădea la o mică înţelegere cu contribuabilul".
Ce aşteaptă specialiştii de la viitorul şef al ANAF? Comănescu vrea "o deschidere mai mare către contribuabil, lipseşte medierea dintre acesta şi ANAF". În completare, Adrian Benţa spune că ar fi potrivit că o instituţie independentă să rezolve contestaţiile depuse de firme.
Daniel Diaconescu, preşedinte interimar al ANAF
Daniel Diaconescu va prelua atribuţiile de preşedinte interimar al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), în urma demiterii lui Gelu Diaconu de către primul ministru, au declarat, joi, surse guvernamentale.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus, miercuri, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de mai mulţi suspecţi, printre care preşedintele şi vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Gelu Ştefan Diaconu şi Mihai Gogancea-Vătăşoiu, în dosarul în care sunt anchetaţi deputaţii Mădălin Voicu şi Nicolae Păun.
Premierul Dacian Cioloş a semnat, joi, decizia de eliberare din funcţie a şefului ANAF, Gelu Diaconu, care a refuzat să demisioneze, aşa cum îi ceruse joi ministrul finanţelor, Anca Dragu.
Vizionaţi integral emisiunea Capital TV de vineri, 12 februarie 2016.