Termenul capitalism obişnuia să însemne un sistem economic în care capitalul era deţinut şi tranzacţionat în mod privat ; proprietarii capitalului judecau cum trebuie folosit mai bine, recurgând la viziunea şi ideile creative ale antreprenorilor şi gânditorilor inovativi. Acest sistem de libertate şi responsabilitate individuală lăsa puţin loc guvernului să influenţeze luarea deciziilor economice: succesul însemna profit, eşecul – pierderi. Corporaţiile puteau exista doar atâta timp cât indivizii liberi cumpărau de bună-voie bunurile de care aveau nevoie, altfel ieşeau rapid din afaceri.
Capitalismul a devenit cel mai de success model în anii 1800, când a dezvoltat capacităţi pentru inovaţie. Societăţile care au adoptat sistemul capitalist au câştigat prosperitate, satisfaţie pe piaţa muncii, au obţinut creşteri de productivitate care au uimit lumea şi au redus sărăcia maselor.
Acum, sistemul capitalist a fost corupt. Statul managerial şi-a asumat responsabilitatea de aavea grijă de tot, de la veniturile clasei mijlocii, la profitabilitatea marilor corporaţii şi avansul economiei. Acest sistem, însă, nu este capitalism, ci mai degrabă o ordine economică prin care ne întoarcem la epoca lui Bismark, de la finele secolului 19, şi a lui Mussolini, din secolul 20: corporatismul.
Corporatismul sufocă în multe feluri dinamismul care stimulează munca, creşterea economică rapidă. El ţine în viaţă firmele letargice, risipitoare, neproductive, dar “bine conectate”, în dauna noilor veniţi pe piaţă şi a outsiderilor, favorizează scopuri declarative precum industrializarea, dezvoltarea economică şi măreţia naţională în defavoarea libertăţii şi responsabilităţii sociale. În prezent, companii aeriene, producători auto, companii agricole, media, bănci de investiţii, fonduri de hedging şi multe altele sunt considerate prea importante pentru a fi lăsate să se descurce singure pe piaţa liberă şi primesc ajutor de la govern în numele “binelui public”.
Costurile corporatismului sunt vizibile peste tot în jurul nostru: companii nefuncţionale care supravieţuiesc în ciuda inabilităţii evidente de a-şi servi clienţii, economii sclerotice cu creşteri lente ale producţiei, puţine noi locuri de muncă, oportunităţi limitate pentru tineri, guverne falimentate de eforturile de a oferi paleative pentru aceste probleme, creşterea concentrării avuţiei în mâinile celor suficient de conectaţi pentru a se poziţiona de partea favorabilă a afacerii corporatismului.
Deturnarea puterii de la proprietari şi inovatori către oficiali ai statului reprezintă antiteza capitalismului. Totuşi, apologeţii şi beneficiarii acestui sistem au tupeul să dea vina pentru toate aceste eşecuri pe “capitalismul fără scrupule” şi pe “lipsa reglementării”, susţinând că este nevoie de şi mai multă supraveghere şi reglementare, care, în realitate, înseamnă mai mult corporatism şi favoritism de stat.
Pare puţin probabil ca un sistem atât de dezastruos să fie sustenabil. Modelul corporatist nu are niciun sens pentru generaţia tânără care creşte folosind Internetul, cea mai liberă piaţă mondială de bunuri şi idei. Succesul şi eşecul firmelor pe Internet este cea mai bună reclamă pentru piaţa liberă: site-urile de socializare, spre exemplu, se ridică şi mor aproape instantaneu, în funcţie de cât de bine îşi servesc clienţii. Site-uri precum Friendster sau MySpace au căutat să facă profituri suplimentare prin compromiterea confidenţialităţii utilizatorilor şi au fost imediat penalizate de clienţii care le-au părăsit pentru competitori relativ mai siguri, ca Facebook şi Twitter. Nu a fost nevoie de reglementări guvernamentale pentru o astfel de tranziţie. De fapt, dacă statele moderne corporatiste s-ar fi implicat, ar fi susţinut probabil MySpace cu banii contribuabililor şi ar fi promis să “reformeze” problemele de confidenţialitate ale companiei.
Internetul, ca o piaţă a ideilor în cea mai mare parte liberă, nu a fost favorabilă corporatismului. Oamenii care au crescut cu descentralizare şi competiţie liberă a ideilor percep ca străină ideea susţinerii de către stat a marilor firme şi industrii. Multe dintre mijloacele media tradiţionale repetă vechiul slogan: “Ce e bine pentru firma X e bine şi pentru America”, dar e puţin probabil să se vehiculeze aşa ceva pe Twitter.
Legitimitatea corporatismului se erodează odată cu sănătatea fiscală a guvernelor care l-au susţinut. Dacă politicienii nu pot abandona corporatismul, acesta se va îngropa singur în datorii şi faliment, iar un sistem capitalist real poate reînvia din cenuşa corporatistă. Atunci termenul “capitalism” îşi va redobândi sensul adevărat, în locul celui ce i-a foat atribuit de corporatiştii care încearcă să se ascundă în spatele lui şi de socialiştii care încearcă să îl demonizeze.
Copyright Project Syndicate
*Edmund Phelps (foto) este laureat al premiului Nobel pentru Economie (2006), profesor de economie la Universitatea Columbia (SUA) şi Director al Centrului pentru Capitalism şi Societate din cadrul acestei universităţi. Saifedean Ammous este membru al Centrului şi profesor de economie la Lebanese American University.
