Pe parcursul ultimelor săptămâni, comentatori, jurnalişti şi economişti au întors pe toate părţile implicaţiile intervenţiei statului american în scoaterea din criză a celor mai afectate instituţii financiare de pe Wall Street.
Deocamdată, este prea devreme pentru a trage o concluzie definitivă, însă un lucru e cert: din ce în ce mai mulţi oameni – printre care nume sonore, precum Timothy Garton Ash, reputat istoric, profesor de studii europene la Universitatea Oxford şi senior fellow la Hoover Institute, Universitatea Stanford – vorbesc despre umbra aruncată asupra capitalismului însuşi de către această criză financiară globală.
Astfel de reacţii au fost înregistrate şi la noi. La lansarea candidaţilor PSD pentru alegerile parlamentare, fostul premier Adrian Năstase a făcut valuri afirmånd că am asista la „amurgul capitalismului de dreapta“, că „reperele conceptuale după care s-a construit societatea capitalistă nu mai sunt atåt de puternice (…), iar apostolii capitalismului fără reguli sunt nişte profeţi mincinoşi“. Chipurile, „capitalismul de dreapta, liberal şi neoconservator, este depăşit de istorie“, a declarat Năstase.
Serios? Nu e prima dată cånd capitalismului i se cåntă prohodul; de la Marx încoace, astfel de necroloage se ţin lanţ. Socialişti, comunişti, troţkişti, leninişti, anarhişti, fascişti, ecologişti, ce mai, un întreg alai funerar i-a săpat groapa capitalismului, doar pentru a vedea cum, în cele din urmă, acesta reuşeşte să supravieţuiască.
În astfel de momente – acesta fiind unul cu totul aparte; nu se întåmplă prea des să vezi cum marile grupuri financiare pe pe Wall Street cad ca popicele – e nevoie de puţină raţiune şi de reamintirea unor lecţii. Trebuie spus că unul dintre cele mai bune antidoturi pentru înclinaţiile intervenţioniste afişate periodic de guverne se află în scrierile cåtorva mari economişti ai secolului XX. Unul dintre aceştia este Ludwig von Mises.
Statul, complice al crizelor economice
„Birocraţia şi imposibilitatea planificării raţionale în regim socialist“ (Institutul Ludwig von Mises Romånia, 294 pag., 15 lei) este una dintre cărţile explicit polemice ale lui von Mises, apărută iniţial în 1944, cånd autorul, stabilit deja în Statele Unite, avea sub ochi experienţa războiului, a două regimuri totalitare care divizau Europa şi a politicilor de intervenţie şi reglementare promovate în SUA de preşedintele Franklin D. Roosevelt prin aşa-numitul „New Deal“. Astăzi, cartea lui von Mises poate părea desuetă, însă în acel moment ameninţările la adresa capitalismului erau cåt se poate de reale – începutul Războiului Rece plutea deja în aer, iar administraţia publică americană îşi lărgise deja semnificativ atribuţiile, alimentånd temerile legate de eventuale derapaje către autoritarism.
Ca temă de fond, „Birocraţia“ nu are o legătură directă cu o analiză a sistemului capitalist; pe de altă parte, însă, este una dintre cele mai bune (şi mai des citate) demonstraţii a ineficienţei economice a regimurilor autoritare sau dirijiste. Argumentul e simplu: singurul mod de a face calcule economice este pe baza unor preţuri monetare libere, formate pe o piaţă liberă, prin tranzacţii dintre agenţi economici privaţi; doar aşa este posibil să calculezi costurile reale şi raportul dintre venituri şi cheltuieli, pentru a vedea cum şi ce profit poţi obţine. Pe o piaţă care nu e liberă (în care acţionează statul) nu se pot face nişte calcule elementare – de alocare raţională şi eficientă a resurselor. Prin urmare, statul, ca proprietar de resurse, nu face decåt să le aloce ineficient, risipind avuţia de care dispune.
Simplu şi greu de contestat, nu? Adevărul este că, chiar şi dacă luăm în considerare experienţa crizei americane, nu capitalismul e de vină – şi în nici un caz cel „de dreapta“, orice ar însemna asta. În SUA, statul, prin diferitele sale instituţii (banca centrală, Congresul, ultimele două administraţii prezidenţiale) a încurajat şi a girat sistematic o iluzie colectivă, în care s-au scăldat voios atåt firmele de pe Wall Street, care şi-au asumat riscuri prea mari, dar şi cei care au contractat împrumuturi pe care ar fi trebuit să ştie că nu le pot plăti, crezånd că preţurile locuinţelor vor creşte de la lună la lună ca aluatul. Un stat care se complace în a nu-şi îndeplini rolul – un rol limitat prin Constituţie! – e la fel de periculos ca şi unul care vrea să controleze economia. Nu ştim cum arată „capitalismul de stånga“; să sperăm că nu e asemănător capitalismului chinez.
BIOGRAFIA UNEI LEGENDE
Ludwig von Mises (1881 – 1973) a fost unul dintre cei mai străluciţi economişti ai secolului XX, un specialist de primă månă în monetarism. Von Mises a obţinut un doctorat la Universitatea din Viena şi a predat la aceeaşi instituţie între 1913 şi 1934 (perioadă în care a fost principalul consilier pe probleme de economie al guvernului austriac), apoi, între 1945 şi 1969, la New York University (ca profesor invitat, fără să fi fost vreodată plătit).
