Bugetul Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale a fost suplimentat pentru proiecte pe fonduri europene și pentru capitalizarea Poștei Române cu 170 de milioane de lei, conform proiectului de buget pe 2017.
"Compania Națională Poșta Română (CNPR) este compania în care statul, prin Ministerul Comunicațiilor, deține 75% dintre acțiuni, iar Fondul Proprietatea restul de 25%.
Capitalizarea Poștei Române trebuia să se facă anul trecut, dar Fondul Proprietatea a cerut garanții suplimentare.
La începutul lunii noiembrie a anului 2016, ministrul Comunicațiilor afirma că Poșta Română trece printr-o perioadă dificilă și, pentru remedierea situației, se întreprind măsuri pentru capitalizarea și listarea pe bursă a companiei.
“Atunci când vorbim despre un proces de capitalizare, înseamnă că toți acționarii vin, conform acordului, cu banii aferenți. Ministerul Comunicațiilor a făcut toate demersurile în acest sens, iar ca dovadă este Hotărârea de Guvern prin care s-a rectificat bugetul pentru anul 2016, prin care suplimentarea de 172 de milioane de lei reprezintă aportul MCSI la această capitalizare. Acest aport nu poate fi făcut unitar doar de către Ministerul Comunicațiilor, pentru că ar fi considerat ajutor de stat. Ori, ajutorul de stat intră pe o altă schemă”, declara anul trecut Delia Popescu, ministrul Comunicaţiilor.
Compania deține cea mai mare rețea de distribuție la nivel național, însemnând peste 80% din totalul subunităților poștale care operează, în prezent, în România. Peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poștei Române și peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de rețeaua poștală proprie.