CAPITAL.RO INCOGNITO: Rată la alegere la Alpha Bank, 2.800 de lei sau 382 de euro

Ultima anchetă, în ordine cronologică, din seria Incognito pe tema „Prima Casă” relevă faptul că pe măsura trecerii timpului băncile par tot mai pregătite să ofere informaţiile necesare întocmirii dosarului de credit. Capital.ro a testat azi modul în care reacţionează angajaţii Alpha Bank puşi în faţa unui client obişnuit care doreşte să acceseze un împrumut prin programul „Prima Casă”. Reporterul capital.ro a ales o locaţie semicentrală, Iancu

Ultima anchetă, în ordine cronologică, din seria Incognito pe tema „Prima Casă” relevă faptul că pe măsura trecerii timpului băncile par tot mai pregătite să ofere informaţiile necesare întocmirii dosarului de credit.

Capital.ro a testat azi modul în care reacţionează angajaţii Alpha Bank puşi în faţa unui client obişnuit care doreşte să acceseze un împrumut prin programul „Prima Casă”. Reporterul capital.ro a ales o locaţie semicentrală, Iancului – Pache Protopopescu, o zonă destul de circulată care diferă mult de atmosfera de vacanţă relevată de reportajele anterioare din seria INCOGNITO.  Agitaţia din agenţie a lăsat iniţial impresia unor angajaţi destul de stresaţi.

Reporterul a abordat o angajată care părea a fi ocupată, mânuind cu dexteritate mouse-ul şi tastatura computerului din faţa sa. Aceasta şi-a întrerupt însă imediat activitatea atunci când i s-au cerut informaţii despre „Prima Casă”. Discuţia a decurs foarte relaxat, angajata băncii având răspunsuri aproape la toate întrebările.

Varianta în lei, varianta în euro

Reporterul incognito a solicitat un calcul privind rata la un credit în lei şi la unul în euro, ambele pe o perioadă de 20 de ani.

Pentru prima variantă, respectiv creditul în lei, s-a luat în calcul o valoare de 240.000 RON (echivalentul a 57.000 de euro, suma maximă ce poate fi finanţată prin acest program), rezultând o rată lunară de 2.800 de lei. La actualul nivel al dobânzii aplicate, respectiv 12,8% pe an, rezultă un cost total de 687.335 de lei.

În ceea ce priveşte creditul în euro, valoarea acestuia a fost de 57.000, rezultând o rată de 382,31 euro, la o dobândă de 5,12% pe an. Costul total al creditului în euro se ridică, în aceste condiţii, la  94.338 de euro.

Comision de 2% la sold pentru schimbarea monedei creditului iniţial

Dobânda este variabilă şi se modifică la fiecare 3 luni în funcţie de evoluţia ROBOR (pentru creditele în lei), respectiv EURIBOR (pentru creditele în euro). Trebuie reţinut faptul că prima oară se va lua în calcul nivelul celor doi indicatori de la sfîrşitul lunii anterioare celei în care s-a acordat creditul.

Comparând cele două rate de mai sus, rezultă o diferenţă de peste 1.100 lei la creditul în moneda naţională. Când veţi lua decizia privind moneda în care contractaţi împrumutul trebuie să luaţi în calcul şi faptul că puteţi opta pe parcursul derulării creditului pentru schimbarea monedei contra unui comision de 2% aplicat la sold.

Costuri „colaterale”

La categoria „costuri” trebuie trecut şi depozitul colateral pe care trebuie să-l constituiţi, reprezentând echivalentul primelor trei rate de dobândă. Acest depozit va trebui păstrat pe toată perioada derulării creditului. El nu va fi modificat indiferent de evoluţia ulterioară a dobânzii, dar nici nu va fi bonificat, în cazul Alpha Bank.

Printre cheltuielile obligatorii se încrie, de asemenea, plata evaluatorului, care va fi ales dintr-o listă pusă la dispoziţie de bancă, precum şi asigurarea imobilului, care poate fi încheiată fie cu o societate de asigurări recomandată de către bancă, fie cu o alta, agreată de dumneavoastră.

Trebuie reţinut faptul că împrumutul se acordă în cont, iar banii nu pot fi retraşi sub formă de numerar. Ca urmare, în antecontractul de vânzare-cumpărare pe care îl veţi încheia cu proprietarul imobilului trebuie specificat faptul că plata se va face prin transfer bancar, recomandarea fiind să menţionaţi şi contul în care se va face plata.