Capitalul social al FP va fi redus prin anularea unui număr de 712.171.156 acţiuni proprii achiziţionate prin intermediul celui de-al şaselea program de răscumpărare.

Hotărârea a fost luată în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor a Fondului Proprietatea de marţi. 

'După reducerea capitalului social, capitalul social subscris al Fondul Proprietatea SA va avea valoarea de 8.562.968.634,10 lei, fiind împărţit în 10.074.080.746 acţiuni, având o valoare nominală de 0,85 lei/acţiune', informează FP. 

De asemenea, s-a mai aprobat autorizarea Administratorului Unic de a răscumpăra acţiuni ale Fondului Proprietatea, certificate de depozit având la bază acţiuni suport sau titluri de interes în legătură cu acţiuni ale Fondul Proprietatea, prin tranzacţii efectuate în cadrul pieţei unde acţiunile, certificatele de depozit având la bază acţiuni suport sau titlurile de interes în legatură cu aceste acţiuni sunt listate sau cumpărate prin oferte publice, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, pentru un număr maxim ce va fi determinat astfel încât numărul total de acţiuni proprii neanulate să nu depăşească 10% din valoarea capitalului social subscris. 

Răscumpărarea se va efectua la un preţ care nu poate fi mai mic de 0,2 lei/acţiune sau mai mare de 2 lei/acţiune.

Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni realizate în săptămâna 3-7 octombrie la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a crescut, comparativ cu cea consemnată în săptămâna precedentă, cu 141,63%, la 290,03 milioane de lei, în condiţiile în care schimburile totale s-au cifrat la 299,12 milioane de lei, potrivit unei analize Puls Capital.

BVB, săptămâna trecută

În piaţa Deal, s-au realizat schimburi în valoare de 209,66 milioane de lei. Cea mai mare tranzacţie a fost cu titlurile Băncii Transilvania, în valoare de 207,7 milioane de lei, reprezentând 2,37% din capitalul social al băncii. Cele mai tranzacţionate acţiuni au fost titlurile Banca Transilvania (TLV) – 232,74 milioane de lei, Fondul Proprietatea (FP) – 17,92 milioane de lei, Romgaz (SNG) – 12,34 milioane de lei, BRD – SG (BRD) – 5,15 milioane de lei, şi Transgaz (TGN) – 3,20 milioane de lei. Tranzacţiile cu produse structurate au cumulat 8,73 milioane de lei, cu obligaţiuni – 0,28 milioane de lei şi cu unităţi de fond 0,08 milioane de lei.

Indicii bursieri au consemnat evoluţii mixte, cuprinse între -0,98% pe indicele BET – NG (care reuneşte 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor – n. r.), valoarea acestuia fiind 566,20 de puncte, şi 0,92% pe indicele ROT-X, valoarea la închidere a acestuia în puncte indice fiind de 13.848,41. Un număr de 27 de titluri au avut evoluţii pozitive, 16 evoluţii stabile şi 33 au scăzut. Cele mai mari creşteri au fost consemnate pe acţiunile Sinteza (STZ), Prodplast (PPL) şi Compa (CMP), de 20%, 13,06% şi, respectiv, 9,57%.

Cea mai mare scădere a fost înregistrată pe titlurile Mecanica Fină (MECE), de 9,61%, urmată de acţiunile SIF Transilvania (SIF3) şi Retrasib (RTRA), de 9,48% şi, respectiv, 9,09%. 

AGERPRES