Publicatia Business Central Europe a efectuat un clasament al celor mai bine cotate 100 de firme din tarile europene aflate in proces de tranzitie spre economia de piata. Intrebati de revista, cititorii din tarile in tranzitie au nominalizat cinci mari companii, cinci mari banci si cei mai buni cinci manageri din fiecare stat in parte. Companiile care se mandresc cu includerea lor in acest clasament sunt obisnuitii „giganti industriali”: companiile petroliere, metalurgice sau furnizoare de utilitati ocupa cele mai bine cotate pozitii ale tabelului. Dar in timp ce batranii „dinozauri” ai economiei coboara scara valorica treapta dupa treapta, filialele si reprezentantele locale ale marilor companii multinationale urca spre varful clasamentului. Firmele care s-au miscat rapid in procesul de tranzitie si restructurare au atins pozitiile de top in fiecare tara din centrul si estul Europei. Vanzarile celor mai importante 100 de companii din Europa Centrala au crescut doar cu 4 % in 1998, dar cifra nu inseamna nimic. Din 56 de firme cu actionari privati, 26 se aflau in mainile investitorilor straini, la sfarsitul lui 98. Aceste companii cu capital strain au o rata de crestere a cifrei de afaceri de 36 %. Pe de alta parte, multe conglomerate locale
si-au restrans activitatile, concentrandu-se doar asupra unei singure afaceri. Adeseori, acesta este preludiul unei preluari, al unei privatizari sau al unui contract de vanzare-cumparare. intr-adevar, opt companii cu capital de stat, din lista celor 100, au fost vandute in 1999, cinci dintre ele catre investitori straini considerati strategici. Alte cateva societati comerciale cu capital mixt, de stat si privat cauta acum alti cumparatori printre companiile multinationale.
Capitalul strain a ridicat cota multor companii
Cativa dintre producatorii multinationali de autoturisme sunt cotati drept eroi ai clasamentului publicat de Business Central Europe, datorita cresterilor spectaculoase de vanzari inregistrate in ultima perioada de timp. Cel mai important pare a fi „neamtul” Volkswagen, a carui ramura ceha, Skoda, este cea mai mare fabrica multinationala din regiune si cea de-a treia firma dintre toate companiile din zona. Alte fabrici ale firmei Volkswagen se raspandesc cu rapiditate: Audi Ungaria a avut un ritm de crestere economica de 163 % in 1998, sarind de pe locul 40 si devenind ce-a de-a saptea mare companie din regiune. in 1996, nici macar nu era inclusa in topul celor 100! Sapte dintre cele mai importante 25 de companii sunt acum subsidiare ale unor mari firme multinationale. Prin aceasta, ele scot in evidenta, de fapt, diferenta uriasa dintre nivelul scazut al economiei central si est-europene si ritmul economic analizat la o scara globala. Cea mai extinsa companie din lume, General Electric, are o cifra de vanzari care depaseste 90 de miliarde dolari. in contrast cu aceasta, doar trei dintre producatorii din Europa Centrala se ridica la peste 3 miliarde dolari, cel mai mare fiind compania poloneza de electricitate PSE, cu o cifra de afaceri de aproape 4 miliarde USD.
Cand revista Business Central Europe a realizat un sondaj similar in 1996, cele mai multe voturi ale cehilor s-au indreptat catre cele mai mari companii indiferent daca erau conglomerate locale sau multinationale. Dar trei ani mai tarziu, pe masura ce multe dintre societatile locale cu capital de stat sau mixt au inceput sa aiba necazuri, voturile au inclinat din ce in ce mai mult catre companiile privatizate care au gasit o scapare in investitiile straine si care au inceput sa creasca. Ungurii continua sa desemneze drept lideri ai companiilor economice pe producatorul petrolier MOL sau pe detinatorul monopolului in telecomunicatiile maghiare, MATAV. Amandoi gigantii au fost privatizati, se afla in continua crestere si sunt profitabili. MOL a ocupat pozitia de top in ultimii doi ani, dar anul acesta, MATAV l-a impins pe locul secund la categoria „cea mai mare companie” si a castigat si locul intai in clasamentul celor mai buni manageri, prin directorul Elek Straub. Romanii au optat, inca o data, pentru operatorul de telefonie mobila Mobifon, al carui manager a fost de asemenea desemnat drept „cel mai bun leader”, lasandu-l pe locul al doilea pe omul de afaceri Ion Tiriac. Si bulgarii si-au desemnat telecomunicatiile ca fiind cel mai profitabil sector economic, monopol detinut de operatorul BTC. Compania se afla in pline negocieri de privatizare, iar ofertantii sunt OTE-Grecia si KPN- Olanda.
Banci estice in plina
reforma
Cel mai bun om de afaceri bulgar a fost desemnat Cavdar Kuncev, aflat de mult timp la conducerea bancii Bulbank. in tarile baltice, voturile nu au fost foarte clar exprimate. Dar estonienii au aratat o preferinta evidenta pentru Pakterminal, un join-venture creat impreuna cu Olanda. Pakterminal importa petrol din Rusia si Kazakhstan, il stocheaza si apoi il trimite rafinariilor din Occident o afacere considerata de multi observatori ca fiind viitorul Estoniei.
De cele mai multe ori, voturile date de cititorii Business Central Europe s-au facut ecoul starii de fapt din sistemul bancar din intreaga regiune. in urma cu doi-trei ani, majoritatea celor chestionati aveau tendinta sa desemneze drept „cea mai buna banca” marile banci comerciale detinute de stat, desi in acelasi timp acestea erau supuse unor presiuni de privatizare si restructurare. O data ce au inceput sa apara probleme in sistemul bancar de stat, cei chestionati au devenit mai precauti, preferand bancile cu capital strain. Interesant pentru acest an este faptul ca votantii sugereaza ca marile banci comerciale revin in topul preferintelor pe masura ce sunt restructurate si privatizate. Lectia invatata de tarile est-europene este aceea ca o data ce bancile de stat sunt restructurate si privatizate, ele pot aduce mult mai multe servicii companiilor autohtone si economiei de piata.
Capitalul strain ocupa pozitii de top in economia estica
24 februarie 2000, 12:00
Ultima modificare în 24 februarie 2000, 14:00
Publicatia Business Central Europe a efectuat un clasament al celor mai bine cotate 100 de firme din tarile europene aflate in proces de tranzitie spre economia de piata. Intrebati de revista, cititorii din tarile in tranzitie au nominalizat cinci mari companii, cinci mari banci si cei mai buni cinci manageri din fiecare stat in parte. Companiile care se mandresc cu includerea lor in acest clasament sunt obisnuitii "giganti industriali": companiile petroliere, metalurgice sau furnizoare de utili
Etichete: arhiva,
stat
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Leonardo a suplimentat bugetul
- Izolarea termica ieftineste caldura in locuinte
- RomTelecom scumpeste pe sest serviciile
- Domeniile romanesti se vand cu rezervare
- Curatenie la Palat
- Gaura cheii
- Birocratia blocheaza milioane de euro veniti prin PHARE
- Urmasii razesilor vor padurile inapoi
- Reteta unui site cu vino-ncoa imbina tehnica, grafica si psihologia
- Statul umbla la buzunarele marilor monopoluri